Categories: Rusia si lumea

Departamentul de presă al MAE rus. Comentariu privind continuarea amestecului occidental în procesele interne ale Republicii Moldova

Încă de la sfârșitul lunii februarie, Ministerul de Externe al Rusiei a comentat afirmațiile publice ale șefului delegației Uniunii Europene la Chișinău și declarațiile ambasadorilor statelor membre ale UE, ce nu pot fi altfel caracaterizate decât amestec în treburile interne ale Moldovei, fără nici o legătură cu diplomația.

Săptămâna trecută, ștafeta lor a fost preluată de ambasadorul SUA în această țară, Dereck J. Hogan. În cele mai bune tradiții ale misionarilor americani, el a postat pe site-ul ambasadei o predică despre democrație, pandemie, politicieni și oligarhi corupți, despre greutățile economice și criza politică în care se află Republica Moldova. În opinia ambasadorului, pot scoate țara din această situație ”curajul și respectarea principiilor democratice”, demonstrate, deja, de alegătorii din Moldova și de peste hotare, la ultimele alegeri prezidențiale, care au asigurat ”încă un pas istoric în dezvoltarea democratică” a țării.

Ambasadorul D. Hogan nu s-a abținut să nu indice conducerii Moldovei ce anume trebuie ea să facă – ”să respecte voința poporului, să iasă din impasul actual și să treacă la treabă pentru rezolvarea problemelor cu care se confruntă cetățenii săi”. Astfel de sfaturi îndrumătoare nu sunt prea potrivite când vin din partea șefului unei ambasade străine și sunt adresate liderilor unui stat suveran.

Merită remarcat faptul că postarea ambasadorului american a venit într-un moment în care Moldova se apropie de un moment de cotitură al confruntării dintre noul președinte și principalele forțe politice din cauza candidaților la funcția de premier. Din păcate, pe ambasador nu-l îngrijorează faptul că situația s-ar putea agrava. Pentru el, orientarea geopolitică pro-occidentală a Chișinăului este mai importantă decât stabilitatea în țară.

Suntem nevoiți să repetăm încă o dată apelul adresat partenerilor noștri occidentali de a renunța să intervină în treburile interne ale altor state. Astăzi, Moldova poate fi ajutată nicidecum de predicile misionare ale Statelor Unite și de indicațiile Uniunii Europene, ce polarizează și mai mult societatea, ci de respectarea la modul real a suveranității acestei țări și de neamestecul în procesele ei politice.

 

owner

View Comments

  • Dom .ministru de externe Bogdan Aurescu la investire în mandat a spus că se va implica în relația cu Rep.Moldova ce si cum nu a fost explicit.

Recent Posts

Răspunsul nostru nu este pentru Chamberlain*

Reprezentanta oficială a MAE rus, Maria ZAHAROVA și consilierul principal al departamentului de informație și…

11 ore ago

Putin: Plan de acțiuni în cazul în care Occidentul aprobă atacuri asupra Rusiei

Rusia demonstrează Occidentului care se gândește cum să ajute mai departe Ucraina, că este pregătită…

19 ore ago

Minus unu, minus doi….

Deci, prin decret special al președintelui Ucrainei, a fost demis din funcția sa de comandant…

20 de ore ago

Volodin: Acțiunile Parlamentului European duc la un război nuclear global

Apelul adresat de Parlamentul European țărilor UE de a permite Kievului să atace teritoriul Federației…

22 de ore ago

Putin: Trebuie acoperit întreg necesarul de drone al armatei

Rusia trebuie să acopere la capacitate maximă necesarul de aparate de zbor fără pilot al…

22 de ore ago

FENOMENALUL SUCCES ȘI AUDIENȚA EXPLOZIVĂ A EMISIUNILOR TV ALE JURNALISTULUI GRADU TUDOR PE TEMA RĂZBOIULUI DIN UCRAINA

(pamflet) Ioan POPA     Domnul Gradu Tudor este un jurnalist de televiziune bun profesionist și…

2 zile ago

This website uses cookies.