Corneliu Vlad: Washingtonul are nevoie de Rusia… ca inamic

Corneliu VLAD

După instalarea Administrației Biden, relațiile ruso-americane nu au devenit mai detensionate și mai previzibile, deși s-a crezut la un moment dat că prelungirea spectaculos de rapidă a Tratatului de dezarmare nucleară New Start va deschide o nouă fază în raporturile Moscova-Washington. Ba chiar dimpotrivă, noul război rece sau noul episod al vechiului război rece continuă și mai înverșunat, pe plan politico-diplomatic, economic, militar, informatic, în soft power, al fake news-urilor etc. De altfel, Administrația Biden și-a expus clar intențiile: o politică dura față de Rusia. Nu e poate prea clar încă dacă e doar o manevră tactică sau o strategie de perspectivă. Dar Rusia nu mai este pentru Casa Albă doar un competitor sau un rival, ci un “Celălalt” ostil și amenințător. Chiar dacă URSS s-a autodezmembrat și lumea nu mai e bipolară, chiar dacă Tratatul de la Varșovia s-a dizolvat, chiar dacă Moscova s-a retras din fostul bloc est-european, iar Zidul Berlinului și Cortina de Fier s-au prăbușit. Altfel spus, Rusia nu mai poate fi percepută ca un posibil inamic care-și propune să atace militar SUA, pentru a-și asigura singură hegemonia mondială.

Și atunci? De ce această ofensivă dezlănțuită, pe atâta fronturi, împotriva Rusiei? Explicația cea mai larg împărtășită  de comentatori, și ruși, și occidentali, este că Occidentul, și în primul rând SUA, pornesc de la premisa că Rusia ar fi pierdut războiul rece și ar trebui tratată ca o putere subalternă. O ipoteză cât se poate de riscantă și de periculoasă, după cum avertizează Moscova.

Lumea unipolară propusă după războiul rece nu s-a realizat, afirma președintele Putin la Conferința de Securitate de la Munchen în 2007, lumea de azi  nu mai este “lumea unui unic stăpân, a unui unic suveran”, a unui “singur centru de putere, singur centru de forță, singur centru de decizie”. Astăzi, spunea președintele Rusiei, modelul unipolar nu este nu numai inadmisibil, dar nici posibil, căci un lider mondial unic nu are nici resursele militaro-politice și economice, nici baza morală și etică pentru asemenea ambiții.

Percepția greșită asupra noului echilibru de forțe mondial are însă implicații și mai periculoase. Președintele Putin afirma săptămâna trecută că politică sancțiunilor aplicate Rusiei vizează “însăși existența statului rus”. Washingtonul nu concepe  nici măcar “că existăm și că dăm dovada capacității de a ne apăra interesele naționale” – a accentuat liderul de la Kremlin.  “În realitate, nu există nimic altceva aici” – a ținut să sublinieze apăsat liderul suprem al Rusiei.

Senatorul Aleksei Puskov detaliază ideea și vorbește despre o posibilă tactică a “asedierii prelungite” a Rusiei, pentru care ar fi optat Administrația de la Washington. O tactică fără ”pași radicali și riscanți”. Iar dovezile sunt tot mai multe: Ucraina, Belarus, sancțiunile, opoziția fermă față de proiectul Nord Stream 2, concentrări militare în zonele învecinate Rusiei etc. E vorba, spune senatorul rus, de “ o lungă asediere” a Rusiei și nu doar de fumigene, de “pretexte”, cum a calificat ministrul rus de Externe Serghei Lavrov campania declanșată pe cazul Navalnai.

În același registru grav, reprezentantul oficial al Ministerului de Externe al Rusiei, Maria Zaharova, declara: “ Occidentul nu trece la agresiune doar dintr-un singur motiv foarte simplu: pentru că, în ultimii ani, Rusia a clădit un sistem de apărare care nu îi permite să facă asta, iar ei știu foarte bine acest lucru”.

La Moscova se apreciază așadar că politica antirusa a Statelor Unite (dar nu neapărat și a întregului Occident) este o orientare de perspectivă, fără ”pași capabili să aducă situația în pragul unui conflict armat” (Puskov), dar același detestabil și dezastruos război rece care a înveninat întreagă perioada postbelică și căruia atâta lume s-a grăbit să-i cânte prohodul.

De ce ar trebui resuscitat războiul rece? Să ne amintim că politologul rus Aleksei Arbatov spunea unui interlocutor american că Moscova i-a făcut Washingtonului cel mai mare rău: l-a lăsat fără un dușman redutabil. America, în acest moment, trece printr-un moment intens solicitant și pe plan intern, și în relațiile cu aliații. SUA au nevoie de un argument ultrasolid care să-i motiveze exacerbarea statutului său de hegemon mondial, iar fără un oponent pe măsură nu-și poate asigura preeminența internațională, reziliența alianțelor, solidaritatea aliaților. Și, ironia soartei, în acest  efort de salvgardare a supremației sale în lume, Statele Unite au nevoie de… Rusia. Dar nu oricum, o vrea… inamic. Și încă unul redutabil.