Categories: Rusia si lumea

UE vrea să includă în pașapoartele Covid vaccinurile rusesc și chinezesc

Acest lucru se va întâmpla, indiferent dacă vaccinurile vor primi sau nu certificate la nivel european. Se pregătește oare Bruxelles-ul să recunoască certificatele de vaccinare rusești? ”Certificatul de vaccinare al Uniunii Europene poate deschide ușa pentru vaccinurile rusești și chinezești” – sub acest titlu, Bloomberg a publicat un articol care, în opinia publicației Gazeta.ru, ar putea deveni de senzație. Este vorba despre sistemul așa- numitelor cărți-Covid sau certificate verzi, pe care Bruxelles-ul intenționează să le lanseze până la vară. Documentele ar urma să simplifice deplasarea cetățenilor Uniunii Europene pe teritoriile UE, salvând, astfel, sezonul turistic.

Europenii vor putea intra în posesia unei ”cărți-Covid” dacă dețin anticorpi după testele PCR și vaccinare. Mai mult, după cum a precizat interlocutorul Bloomberg, este vorba nu doar de vaccinurile înregistrate în UE, dar și despre alte preparate, recunoscute la nivelul diferitelor state UE. Astfel, europenii care s-au vaccinat cu ”Sputnik V” sau cu un preparat chinezesc vor putea, la rândul lor, circula prin Europa.

Să însemne aceasta că Bruxelles-ul va recunoaște, în curând, certificatele rusești de vaccinare?

Comentează Mihail Kagan, medic emerit al Rusiei: ”Va depinde de decizia pe care o va lua Agenția Europeană a Medicamentelor, care, după cum știm, analizează acum vaccinul nostru. Iar dacă acest organism european de reglementare, care are o mare putere și o mare autoritate, recunoaște vaccinul nostru, este evident că el va fi inclus în pașaport, dar noi nu știm dinainte acest aspect”, a spus Kagan. El a amintit că în Europa există un deficit de vaccinuri și, ”poate, vaccinul nostru va primi aprobare europeană. Deocamdată, noi știm că el va fi cumpărat, se pare, de Ungaria, Slovacia, Cehia. Adică o serie de țări din Europa de Est iau o hotărâre, au acest drept, chiar dacă vaccinul nu a fost încă autorizat de Agenția Europeană a Medicamentelor”.

Într-un scenariu pozitiv, dacă, într-un final, documentul va fi aprobat de țările UE, acest lucru nu va echivala cu accesul automat al rușilor vaccinați în Europa. Pentru asta va fi nevoie de un acord separat între Bruxelles și Moscova, precum și de crearea unui sistem unic de verificare a certificatelor. Dar eventuala recunoaștere a certificatelor rusești nu va deveni catalizator pentru dezvoltarea pieței negre? se întreabă Bloomberg.

Comentează politologul german Alexander Rahr: ”În Rusia este corupție, dar corupție este și în alte țări. Și, firește, vor fi abuzuri. Oamenii vor falsifica pașapoartele, medicii le vor falsifica, desigur, lucru știut de cei care se află acum în fruntea acestui proces organizatoric. Cele mai importante probleme sunt de natură juridică și morală. Este vorba despre limitarea și împărțirea oamenilor în cei care și-au făcut vaccinul și care nu s-au vaccinat. Este o chestiune juridică foarte complexă, delicată și foarte periculoasă. Și mai există chestiunea logistică, plus faptul că vor fi abuzuri. O grămadă de probleme, dar fără soluție,deocamdată”.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

owner

Recent Posts

Tânărul șahist rus, despre victoria asupra „regelui șahului”

În vârstă de numai 14 ani, șahistul rus David Ahmedov l-a învins pe Magnus Carlsen…

3 ore ago

Peskov, despre absența trupelor coreene în Regiunea Kursk

Presupusa prezență a militarilor nord-coreeni în Regiunea Kursk a stârnit numeroase dezbateri, inclusiv cele care…

4 ore ago

Volodin: Discuțiile privind asasinarea lui Putin, un act de terorism

Viaceslav Volodin/ Foto: kherson-news.ru Președintele Dumei de Stat, Viaceslav Volodin, a trimis Congresului SUA și…

5 ore ago

Ambasada rusă: Premiera filmului despre eroismul leningradenilor în timpul războiului împotriva fascismului

La 29 ianuarie, Ambasada Rusiei în România a găzduit proiecția în premieră a lungmetrajului „Coridorul…

6 ore ago

Campionii mondiali Șișkova și Naumov s-ar fi aflat la bordul avionului prăbușit la Washington

Se pare că în avion s-ar fi aflat și medaliata cu bronz la proba de…

20 de ore ago

Ruperea coloanei vertebrale a Europei: ce fel de politică ar trebui să adopte Rusia față de Occident

Serghei KARAGANOV,doctor în istorie, profesor emerit, director științific al Facultății de Economie Mondială și Politică…

o zi ago

This website uses cookies.