”Trebuie să fim pregătiți pentru ruperea relațiilor diplomatice cu Federația Rusă. Este necesar să elaborăm o astfel de decizie și, în cazul unor pași ulteriori, să o adoptăm imediat”, a spus diplomatul.
Potrivit spuselor sale, Kievul trebuie să se adreseze unei terțe țări, care să-și asume rolul de mediator între Moscova și Kiev și care să reprezinte pozițiile Ucrainei în chestiuni consulare.
Declarația vine după ce șeful delegației Kievului din Grupul trilateral de contact, Leonid Kravciuk, a anunțat că Ucraina va recurge ”la măsuri radicale” dacă Rusia nu se recunoaște ca parte a conflictului din Donbass.
Vzgliad amintește, totodată, declarația șefului biroului președintelui Ucrainei, Andrei Ermak, potrivit căruia Acordurile de la Minsk nu pot fi, practic, duse la îndeplinire în versiunea în care au fost semnate. La rândul ei, purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe al Rusiei, Maria Zaharova, a apreciat, în contextul împlinirii a șase ani de la semnarea Acordurilor de la Minsk, că autoritățile de la Kiev fac totul pentru a nu îndeplini obligațiile ce le revin în virtutea acelor documente, respingând șansa de a readuce pacea în Donbass. Rusia a subliniat în repetate rânduri că este garantul Acordurilor de la Minsk, la fel ca Franța și Germania, nicidecum parte a conflictului din Donbass, așa cum sunt Ucraina, DNR (Republica Populară Donețk, n.r.) și LNR (Republica Populară Lugansk, n.r.).
Europa riscă să se confrunte cu o nouă criză a gazelor pe fondul scăderii rapide…
Președintele Centrului pentru Comunicații Strategice, Dmitri Abzalov, consideră că liderul american, Joe Biden, „agravează serios…
81% dintre ruși au declarat că au încredere în președintele Vladimir Putin, 82% îi evaluează…
Președintele Serbiei a atras atenția liderilor occidentali să nu subestimeze declarațiile liderului rus. Aleksandar Vučić…
Vladimir Putin a avut la Kremlin o consfătuire cu conducerea Ministerului Apărării, cu reprezentanți ai…
La 21 noiembrie președintele Vladimir Putin s-a adresat cetățenilor țării cu un mesaj televizat. Publicăm…
This website uses cookies.