National Interest: Rusia nu va mai permite ”umilința” din perioada Gorbaciov
01/03Două fregate vor primi arme hipersonice
01/03Trump a prezis dependența SUA de Rusia
Fostul președinte american, Donald Trump, a declarat că, pe viitor, autoritățile americane riscă să devină dependente de livrările de petrol rusesc, relatează agenția Rambler.ru
Trump a făcut o declarație de rezonanță la Conferința anuală de acțiune politică conservatoare (CPAC) din Statele Unite. Comentând decizia Administrației Joe Biden de a readuce SUA în Acordul de la Paris privind schimbările climatice, cu tot ce presupune acest lucru, respectiv asumarea obligațiilor aferente, fostul președinte a apreciat că documentul limitează, pentru Statele Unite, volumul emisiilor de gaze cu efect de seră și ”dezleagă mâinile” Rusiei, Indiei și Chinei în această chestiune.
Trump a afirmat că, sub mandatul său, Statele Unite au dobândit ”dominație energetică”, întrecând Rusia și Arabia Saudită, dar că democrații au pierdut deja poziția de lider al SUA în domeniul energetic: benzina s-a scumpit, deja, cu 30% în America.
”Acum vom depinde de Rusia și de Orientul Mijlocul la aprovizionarea cu petrol”, a prezis fostul președinte al SUA.
Potrivit estimărilor analiștilor, piața petrolului va crește pe fondul politicii monetare a SUA, dar și a reducerii producției de petrol ca urmare a iernii extrem de grele care a afectat statul american Texas. Prin urmare, potrivit prognozelor băncilor JPMorgan, Goldman Sachs și Citigroup, până la sfârșitul acestui an, prețul barilul se va situa în limitele a 65-70 de dolari, după care ar putea atinge chiar și 100 de dolari. Ceea ce înseamnă că Rusia va putea spera în venituri extraordinare din vânzările de petrol, notează agenția Rambler.