În Rusia a început o nouă eră climatică
24/02Vladimir Putin: Occidentul pregătește provocări împotriva Rusiei
24/02Maria Zaharova: Șapte ani de la lovitura de stat din Ucraina
În urmă cu șapte ani, pe Maidanul din Kiev a avut loc o sângeroasă lovitură de stat, cu consecințe tragice pentru Ucraina însăși, pentru stabilitatea regională și cea internațională. De remarcat că amplele revolte de masă, care au precedat puciul, au avut un caracter deschis naționalist și s-au desfășurat sub lozincile valorilor europene, libertății și democrației, se arată într-un comentariu al reprezentantei oficiale a Ministerului de Externe al Rusiei, Maria Zaharova.
În mare parte, ele au fost provocate și susținute de state occidentale, în primul rând de SUA, care au intervenit grosolan în treburile interne ale țării. Franța, Germania și Polonia au fost mediatori între putere și opoziție; l-au convins pe președintele legal ales să nu folosească forța împotriva protestatarilor care nu au fost deloc pașnici și au devenit garanții înțelegerilor obținute între cele două părți, dar nu au făcut nimic pentru transpunerea lor în practică, în condițiile în care opoziția le-a respins în mod demonstrativ.
Merită reamintit că aceste acorduri prevedeau formarea unui guvern de uniune națională, o reformă constituțională și organizarea alegerilor democratice. Din păcate, reglementarea pașnică a crizei politice interne s-a dovedit inutilă atât opoziției naționaliste, cât și protectorilor ei occidentali. Adevărul despre evenimentele din Piața Independenței (Maidan, n.r.) continuă să fie ascuns; nu există anchete, iar faptele sunt denaturate în mod deliberat. Semnificativ este că legea adoptată după Maidan, ce interzice urmărirea penală a participanților la acele manifestații, este încă în vigoare, în pofida criticilor venite din partea Misiunii ONU de observare privind drepturilor omului. În schimb, autoritățile de la Kiev nu vor să adopte legea de amnistiere a locuitorilor regiunii Donbass, care nu au dorit să accepte fărădelegea naționalistă.
Cu cât trece mai mult timp de la lovitura de stat, cu atât mai evidente devin consecințele ei. Ea a condus la ieșirea Crimeii din componența Ucrainei. Conflictul din Donbass continuă și astăzi. Tragediile de la Odessa și Mariupol au marcat începutul răspândirii neonazismului, a ucrainizării forțate și a ofensivei generale asupra libertăților și drepturilor omului. Conducerea țării folosește tot mai multe metode totalitare, pedepsindu-și proprii cetățeni, fără anchetă și judecată, pentru că nu împărtășesc aceleași idei.
Nu s-au adeverit speranțele de prosperitate socială și economică. Îndeplinirea Acordului de Asociere cu UE bate pasul pe loc; se rup relațiile istorice, industriale și umanitare cu Rusia și cu alte țări din CSI. A avut loc dezindustrializarea. Corupția înflorește. Populația devine tot mai săracă, societatea tot mai divizată, declinul demografic ia amploare. În șapte ani, dintr-un stat, în general, prosper, Ucraina s-a transformat într-una dintre cele mai sărace țări europene. Ea își pierde tot mai mult neatârnarea, independența politică și economică. În același timp, are loc militarizarea țării, care are un efect distructiv asupra situației militare și politice din Europa.
În rândul populației se acumulează oboseala, cresc dezamăgirea și apatia. În speranța unei schimbări în bine, cu aproape doi ani în urmă, alegătorii au votat, la alegerile prezidențiale și parlamentare, pentru o nouă putere. Dar timpul a demonstrat că actuala conducere a continuat cursul predecesorilor ei și s-a dovedit incapabilă să ducă la îndeplinire promisiunile electorale de ieșire din criza socială și economică, de încetare a războiului din estul țării și de depășire a scindării societății.
Continuarea politicii de confruntare, care a început odată cu lovitura de stat de pe Maidanul din Kiev este sortită să adâncească actualele probleme ale Ucrainei și are capacitatea de a conduce la o și mai mare agravare a situației din interiorul țării și de la scară regională.
1 Comment
În teorie, Rusia, SUA și UE ar putea să se reunească și să cadă de acord asupra unui plan internațional de salvare, dar din moment ce SUA și UE consideră că joacă un joc cu sumă zero împotriva Rusiei, nici un politician occidental nu va pleda vreodată în mod deschis pentru o colaborare reală cu Putin. Liderul de la Kremlin a declarat curând că, citez cu aproximație, „ de ce totul se învârte în jurul Nord Stream 2? Vor să determine Rusia să plătească pentru proiectul lor geopolitic „Ucraina”, atât! De fapt, totul este destul de primitiv, totul este simplu, am înțeles de mult acest lucru, dar aceasta este lumea în care trăim ”. Cuvinte cu impact uriaș pentru cei vizați! Cred, însă, că le-au trecut pe lângă urechi occidentalilor, pentru că n-au priceput nimic! Inutil să spun, că Rusia nu va fi de acord să plătească factura pentru acest dezastruos experiment de etnogeneză rusofobă, pe care americanii și lacheii lor europeni l-au pus la încercare manipulând și distrugând națiunea ucraineană. Nu cred că Donbass sau Crimeea vor fi vreodată de acord să se întoarcă sub conducerea Kievului, nici de jure și nici de facto. Practic, Ucraina a încetat să mai fie o entitate viabilă, iar singura concluzie care s-ar desprinde din întreaga ecuație ar fi destrămarea ei inevitabilă.