Simonian: Occidentul a investit în Navalnîi ani de muncă și milioane de dolari
15/02Analist elvețian: Unde greșește Occidentul în relațiile cu Rusia
16/02Lavrov acuză Bruxelles-ul de ruperea relațiilor dintre Rusia și UE
Șeful MAE Rus, Serghei Lavrov, a acuzat Bruxelles-ul de ruperea relațiilor dintre Rusia și Uniunea Europeană, relatează presa rusă.
Vorbind la conferința de presă de după întrevederea cu omologul său finlandez, Pekka Haavisto, șeful diplomației de la Moscova a subliniat că ruperea relațiilor dintre Moscova și Bruxelles se desfășoară, deja, de câțiva ani. ”Carcasa acestor relații a fost distrusă în mod deliberat, din inițiativa Bruxelles-ului”, a afirmat Lavrov, adresându-se jurnaliștilor.
2014 a devenit un fel de punct de cotitură. În Ucraina a avut loc o lovitură de stat, iar Uniunea Europeană și-a arătat neputința în legătură cu acordul care a fost încheiat chiar în ajunul loviturii de stat, între guvern și opoziție. Dar Germania, Franța și Polonia și-au pus semnăturile sub acest acord. Opoziția a scuipat pe aceste semnături și pe opinia Uniunii Europene că este necesar să se îndeplinească acest acord. Tocmai atunci a avut loc, cu adevărat, umilința Uniunii Europene. Evoluția ulterioară a evenimentelor este bine cunoscută. Uniunea Europeană a privit cu indiferență atacurile la care au fost supuși imediat locuitorii din Crimeea și din estul Ucrainei, de către ultra-radicalii și neo-naziștii care au venit la putere și a decis să dea toată vina pentru ceea ce se întâmpla pe Federația Rusă, a amintit ministrul rus.
«Uniunea Europeană a distrus în mod consecvent toate mecanismele , fără excepție, care au existat pe baza Acordului de parteneriat și cooperare, a continuat Lavrov. Contactele noastre cu Uniunea Europeană în calitate de organizație sunt acum sporadice și sunt dedicate, în principal, nu unei treceri în revistă asupra tuturor relațiilor cu Uniunea Europeană (pentru că aproape nu mai există relații), ci discuțiilor ”situaționale” despre Siria, programul nuclear iranian sau alte situații internaționale».
Șeful diplomației ruse a acuzat UE de complicitate la cele mai grave încălcări ale drepturilor populației ruse și rusofone, dar și la atacurile asupra limbii și literaturii ruse în țările Baltice, în Ucraina și în alte state. ”Cred că are loc nu îndepărtarea Rusiei de Uniunea Europeană, ci îndepărtarea Uniunii Europene însăși de limba rusă, de cultura rusă, de tot ce înseamnă rusesc și, respectiv, de Federația Rusă”, a rezumat Serghei Lavrov.
”Trebuie să fim pregătiți pentru orice evoluție a evenimentelor; alegerea aparține Uniunii Europene, a subliniat ministrul rus de externe. Dacă ea decide că, la urma urmei, relațiile trebuie restabilite și revine la acțiunile sale distructive, atunci vom fi pregătiți și pentru asta. În același timp, nu avem probleme în relațiile cu țările europene individuale, aș spune chiar cu majoritatea țărilor europene. Relațiile dintre Rusia și Finlanda reprezintă, în acest sens, un excelent exemplu”.
Lavrov a subliniat că Rusia nu părăsește Europa și intenționează să continue cooperarea reciproc avantajoasă. ”Uniunea Europeană nu trebuie confundată cu Europa. Nu plecăm din Europa nicăieri. Avem mulți prieteni în Europa, mulți oameni cu aceleași idei. Vom continua să dezvoltăm relații reciproc avantajoase cu ei”, a conchis el.