Hot News
Lupta împotriva Covid-19: Putin a comparat succesele Rusiei cu cele ale țărilor occidentale
14/02
Fundament al unei bune și sustenabile dezvoltări. Mitropolitul Nifon l-a primit pe Ambasadorul Rus 
15/02

Rusia va deține cel mai lung submarin din lume

Foto: RIA Novosti

Ministerul Apărării al Rusiei va intra în posesia submarinului nuclear ”Belgorod”, proiect 09852, care este cel mai lung din lume, lungimea lui atingând 180 de metri, relatează cotidianul ”Izvestia”.

Autorul articolului notează, printre altele, că aparatul mai este considerat ”ultimul submarin al unei superputeri apuse”, adică URSS, deși, oficial, lucrările de construire a navei au început după destrămarea Uniunii Sovietice, la 24 iulie 1992.

În realitate însă, realizarea submarinului a început mai devreme. Potrivit ”Izvestia”, ”Belgorod” va deveni primul purtător de torpile nucleare ”Poseidon” (arma ”Apocalipsei”), cu ajutorul cărora se va putea lansa o lovitură nucleară de răspuns asupra teritoriului eventualului inamic, în cazul în care acesta va ataca primul.

”Pe lângă distrugerile în sine, explozia nucleară de mare putere în apropierea teritoriului inamicului va provoca inclusiv un tsunami”, se arată în comunicat.

Se presupune că submarinul va primi, de asemenea, un vehicul autonom fără pilot ”Klavesin-2R-PM” și stații nucleare de mare adâncime (precum AS-31 ”Loșarik”).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2938653