Rusia a acuzat Franța și Germania de crime împotriva populației din Donbass
12/02MAE rus suspecează Occidentul de pregăirea unor războaie nucleare limitate
13/02Kremlinul clarifică cuvintele lui Lavrov despre disponibilitatea de a rupe relațiile cu UE
Semnificația cuvintelor ministrului rus de Externe Serghei Lavrov, despre UE, a fost denaturată, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, transmite RIA Novosti.
Peskov a menționat că Rusia nu va iniția o rupere în relațiile cu Uniunea Europeană, subliniind că Moscova dorește să dezvolte cooperarea cu Bruxelles-ul. ”Și totuși, mass-media prezintă acest titlu, devenit senzațional, în afara contextului, iar aceasta este o mare greșeală a mass-mediei, aceasta este o greșeală care distorsionează sensul. Iar sensul constă tocmai în faptul că noi nu vrem acest lucru – vrem să dezvoltăm relații cu Uniunea Europeană, dar dacă Uniunea Europeană va urma această cale a sancțiunilor, atunci da – vom fi dispuși să o facem. Pentru că trebuie să fii pregătit pentru lucrul cel mai rău”, a clarificat Peskov cuvintele ministrului.
”Deci, sensul a fost denaturat, alterat și acest titlu senzațional a fost prezentat în așa fel ca și când Rusia, singură, ar iniția o rupere în relațiile cu Uniunea Europeană, ceea ce nu este adevărat”, a adăugat el.
Anterior, s-a relatat că Lavrov a anunțat disponibilitatea Rusiei de a rupe relațiile cu Uniunea Europeană dacă Bruxelles-ul impune sancțiuni împotriva sectoarelor sensibile ale economiei ruse. Ministrul a subliniat că Rusia nu vrea să se izoleze de restul lumii, dar este necesar să fie pregătită pentru asta.
La 7 februarie, șeful diplomației europene, Josep Borrel, a declarat că Rusia ”se îndepărtează” de Uniunea Europeană. El a explicat că a ajuns la această concluzie după întâlnirile cu Lavrov și ”un semnal din partea autorităților ruse în timpul acestei vizite”. În opinia sa, Moscova nu vrea să profite de ocazia unui dialog mai constructiv. Ministerul Rus de Externe a fost surprins de această declarație, menționând că evaluarea lui Borrel asupra rezultatelor vizitei sale la Moscova contrastează cu propriile sale declarații în Rusia.
Ulterior, s-a făcut cunoscut că, în viitorul apropiat, UE ar putea impune sancțiuni împotriva Rusiei. Țările Uniunii Europene ar putea impune, în special, interdicții de intrare pentru susținătorii președintelui rus Vladimir Putin și ar putea îngheța activele acestora.