Ambasadorul rus Kuzmin: ”Din păcate, în relația cu România nu există o dinamică pozitivă”
10/02Ambasadorul Rusiei în România, Valeri Kuzmin: ”Nu vedem un feedback relevant din partea partenerilor români”
10/02Europenii au dat undă verde pentru înregistrarea vaccinului ”Sputnik V”
Agenția Europeană a Medicamentelor (EMA) a finalizat discuțiile consultative cu dezvoltatorul rus al vaccinului împotriva coronavirusului, ”Sputnik V”, ceea ce deschide calea spre înregistrarea preparatului în UE, informează ”Izvestia”.
Potrivit agenției RIA Novosti, ce face referire la declarațiile unui reprezentant al EMA, Centrul Național de Cercetare în domeniul Epidemiologiei și Microbiologiei ”N. Gamaleya” din Moscova poate depune acum cerere în vederea înregistrării vaccinului ”Sputnik V”.
”Pentru al doilea pas, compania poate pregăti cererea pentru obținerea autorizației de înregistrare (marketing authorisation)”, a spus interlocutorul agenției.
”Izvestia” amintește că, la începutul lunii februarie, Fondul pentru Investiții Directe al Rusiei (RFPI) și Centrul ”N. Gamaleya” au demarat negocieri cu întreprinderea germană IDT Biologika privind eventualitatea producerii, în Germania, a vaccinului împotriva coronavirusului, ”Sputnik V”. După cum a declarat ministrul german al Sănătății, Jens Spahn, Berlinul poate oferi sprijin pentru producerea vaccinului înainte ca produsul să devină accesibil în Uniunea Europeană.