Șase ani de așteptare a păcii sau cine este responsabil pentru sângele și durerea locuitorilor din sud-estul Ucrainei (1, 2, 3)

În ajunul celei de-a șasea aniversări a semnării, în capitala Republicii Belarus, a ”Pachetului de măsuri pentru punerea în aplicare a acordurilor de la Minsk” (12 februarie 2015), mulți se întreabă de ce Rusia ”nu își îndeplinește obligațiile”. Kievul susține că Rusia ”este parte la conflict și responsabilă de lipsa de progres în soluționarea conflictului”, etc. De fapt, trebuie parcurs textul ”Pachetului de măsuri”, pentru a înțelege adevărata esență a situației legate de soluționarea conflictului civil din sud-estul Ucrainei și lipsa de temei a pretențiilor și acuzațiilor împotriva Rusiei. În același timp, este important de amintit că documentul a fost susținut de liderii ”formatului Normandia” (Germania, Rusia și Franța) și aprobat prin Rezoluția 2202 a Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite, devenind parte integrantă a dreptului internațional. Vă prezentăm o sinteză pregătită de redacția noastră pe bază materialelor apărute în presa rusă.

Semnat la Minsk, în 2015, documentul a avut menirea de a pune capăt conflictului armat intern din sud-estul Ucrainei, a cărui izbucnire a fost determinată de lovitura de stat de la Kiev, din februarie 2014. Noul guvern de la Kiev a călcat în picioare drepturile și libertățile cetățenilor din sud-estul țării și a încercat să suprime, prin forță militară, protestul lor pașnic. Nu a reușit. Locuitorii din Donbass au dovedit că își pot apăra drepturile, libertatea și identitatea.

Procesul de reglementare este îngreunat de discursul agresiv al autorităților de la Kiev, care, în loc să întreprindă măsuri practice de realizare a obligațiilor asumate la Kiev, se străduiesc în fel și chip să se eschiveze, mimând, practic, orice activitate de soluționare a situației din Donbass și încercând să arunce pe umerii Rusiei întreaga responsabilitate pentru absența de progres în rezolvarea conflictului.

Kievul nu obosește să vorbească despre o presupusă incapacitate a ”Pachetului de măsuri” și despre necesitatea revizuirii lui. Președintele Volodimir Zelenski afirmă pe față că Acordurile de la Minsk sunt necesare Ucrainei doar pentru păstrarea sancțiunilor anti-ruse. Iar reprezentantul plenipotențiar al Ucrainei în Grupul de Contact de la Minsk de reglementare a conflictului din Donbass, Leonid Kravciuk, este de părere, în general, că Acordurile de la Minsk, sub forma lor actuală, constituie ”principalul obstacol în calea normalizării situației din sud-est”.

Un militar ucrainean, la linia de separare din Donbass/ Foto: AP

În textul Acordurilor nu există nici un cuvânt despre obligațiile Rusiei. Rusia nu este și nu a fost niciodată parte în conflict. Părțile în conflict sunt Kievul, Donețkul și Luganskul. Rusia este mediator în procesul de reglementare. Statutul ei în ”formatul Normandia” este același ca cel al Franței și al Germaniei, iar în Grupul de contact, același ca al OSCE (care, în plus, coordonează activitatea acestei structuri).

Principala platformă de negocieri o reprezintă Grupul de Contact și subgrupele acestuia (pe probleme de securitate, politice, economice și umanitare). ”Formatul Normandia” este ”un mecanism de supraveghere”, așa cum se precizează direct în Declarația liderilor ”formatului Normandia”, anexată la ”Pachetul de măsuri” și reafirmat, ulterior, în repetate rânduri, de către șefii de stat.

Acordul de la Minsk definește foarte clar ordinea și succesiunea acțiunilor ce trebuie întreprinse de părțile aflate în conflict – Kievul, Donețkul și Luganskul – pentru a duce la îndeplinire măsurile din domeniile politic și militar, social, economic și umanitar.

Pe primul loc se află încetarea focului și retragerea armamentului. Imediat după aceea – demararea procesului de convenire a modului de desfășurare a alegerilor și a viitorului Donbassului, pe baza legii privind statutul special al regiunii (adoptată în octombrie 2014 și, de atunci, prelungită tehnic pe o perioadă de un an; actuala prorogare, până la sfârșitul anului 2021, a fost emisă în 15 decembrie 2020).

Piatra de temelie a procesului de soluționare o reprezintă stabilirea unui dialog direct al autorităților centrale ale Ucrainei cu Donbassul. Iar acest lucru este prevăzut să se facă a doua zi după retragerea, de către părți, a armamentului greu, la o distanță sigură.

Subiectul acestui dialog trebuie să fie problemele referitoare la desfășurarea alegerilor locale, în conformitate cu legislația ucraineană și cu Legea Ucrainei privind ”Ordinea temporară a autoguvernării locale în anumite zone din regiunile Donețk și Lugansk”, acordarea pentru Donbass a unui statut special, respectarea amnistiei, eliberarea persoanelor deținute după formula ”toți pentru toți” și realizarea unei reforme constituționale în secțiunea referitoare la consfințirea statutului special pentru regiunea de sud-est a Ucrainei.

Responsabilitatea Kievului este aceea de a restabili complet legăturile sociale și economice cu Donbassul, inclusiv transferurile sociale (pensii și alte plăți), gestionarea unui segment al sistemului său bancar.

După ce a suferit, în 2014, o înfrângere zdrobitoare din partea miliției populare a Donbassului, care s-a ridicat în apărarea pământului natal, a limbii materne și a memoriei istorice a strămoșilor săi, regimul de la Kiev, sub permanenta presiune a cercurilor ultra-naționaliste, sabotează cu impertinență îndeplinirea obligațiilor ce decurg din ”Pachetul de măsuri pentru îndeplinirea Acordurilor de la Minsk”, discutând aproape deschis tema creării, pentru locuitorii din Donbass și Lugansk, după readucerea în componența Ucrainei, a unor lagăre de filtrare, interzicerea drepturilor civile pentru 25 de ani și așa mai departe. Autoritățile de la Kiev, care se autoproclamă urmași ai colaboraționiștilor Germaniei naziste – ”oamenii lui Bandera” din Armata Insurecțională Ucraineană (UPA) și Adunarea Națională a Ucrainei -Autoapărarea Populară a Ucrainei (UNA-UNSO) – visează să organizeze alte evenimente cu vărsare de sânge în sud-estul Ucrainei.

2

Propaganda naționalistă ucraineană, mass-media și rețelele sociale, dar și elita aflată la putere, se întrec în declarații referitoare la agresiunea rusă, stigmatizează Rusia pentru o închipuită intervenție militară în Donbass și folosește aceste acuzații inclusiv pentru a-și justifica refuzul ferm de a accepta propunerile de achiziție a vaccinului împotriva coronavirusului ”Sputnik V”, pe fondul gravei situații epidemiologie din Ucraina și a absenței oricărei alternative pentru salvarea de vieți omenești.

În realitate, nici una dintre misiunile observatorilor internaționali, inclusiv Misiunea Specială de Monitorizare a OSCE din Ucraina, nu a prezentat vreodată dovezi ale prezenței armate ruse în Sud-Estul Ucrainei. Autoritățile locale au primit ordin direct, de la Ambasada SUA la Kiev, devenit cunoscut publicului, să interzică importul de vaccin rusesc. Rusia rămâne al doilea cel mai important partener comercial al Ucrainei, care luptă din toate puterile pentru a păstra tranzitul gazului rusesc pe teritoriul său – fie chiar și în scopul îmbogățirii prin împărțirea profitului cu intermediari europeni, de care nimeni nu are, de altfel, nevoie. În acest timp, milioane de ”lucrători migranți” ucraineni continuă să muncească în Rusia, transferând miliarde de dolari în patrie.

Fostul președinte al Ucrainei, Petro Poroșenko, a adus în Donbass armele americane anti-tanc ”Javelin”, de care s-a folosit și pentru campania sa electorală/ Foto: mediarepost.ru

În ”Pachetul de măsuri pentru punerea în aplicare a acordurilor de la Minsk” (12 februarie 2015) nu se menționează despre nici o retragere din Donbass a miticelor trupe și arme rusești. La punctul 10 se vorbește despre ”retragerea de pe teritoriul Ucrainei, sub supravegherea OSCE, a tuturor formațiunilor armate, a tehnicii de luptă străine, precum și a mercenarilor”. După cum se știe, Ucraina nu a asigurat retragerea mercenarilor înarmați și a echipamentelor militare de luptă străine, nu a efectuat dezarmarea așa-numitelor batalioane naționaliste, legalizate, practic și încorporate în Forțele Armate ale Ucrainei (VSU) și a altor structuri de forță. VSU continuă să primească tehnică militară străină, care ajunge, apoi, în Donbass (situație consemnată de Misiunea Specială de Monitorizare a OSCE în Ucraina). Specialiștii țărilor NATO îi învață pe militarii ucraineni ”arta războiului” în centre de pregătire, pe teritoriul Ucrainei.

Cerut cu insistență de Kiev, transferul către Ucraina a controlului asupra graniței cu Rusia în zona de conflict poate avea loc, conform Acordurilor de la Minsk, numai după o soluționare politică atotcuprinzătoare, ce presupune desfășurarea de alegeri locale în raioanele din regiunile Donețk și Lugansk, care formează cele două republici autoproclamate – Donețk și Lugansk, cu îndeplinirea anumitor condiții prevăzute în respectivul document (reforma constituțională, scoaterea de sub urmărire penală a persoanelor asociate cu evenimentele din Donbass, dreptul la autodeterminare lingvistică, o procedură specială de numire a șefilor din procuratură și din instanțele de judecată, crearea detașamentelor poliției populare, etc.).

Practic, Kievul nu a îndeplinit nici una dintre prevederile ”Pachetului de măsuri”. Nu au ajutat nici măcar concesiile făcute de către reprezentanții Donețkului și Luganskului la recomandările a două summit-uri desfășurate în ”format Normandia” – cel de la Paris, din octombrie 2015 și cel de la Berlin, din octombrie 2016. Astfel, ”formula Steinmeier” (plan elaborat de Frank-Walter Steinmeier, fost ministru de Externe al Germaniei, n.r.), conform căreia statutul special al Donbassului intră în vigoare, cu titlul provizoriu, în ziua alegerilor, iar după evaluarea lor pozitivă de către OSCE devine permanent, a fost acceptată și semnată de ucraineni abia în octombrie 2019, cu scopul de a obține convocarea unui nou summit în ”format Normandia”, la Paris, în decembrie 2019. La finalul acestei întâlniri, președintele Volodimir Zelenski le-a promis colegilor că ”formula Steinmeier” va fi implementată în legislația Ucrainei până în aprilie 2020. Din păcate, însă, Kievul nu a ajuns de la vorbe și la fapte.

În mod deliberat, Kievul denaturează semnificația și consecvența ”Pachetului de măsuri” și propune tot felul de idei, a căror esență se rezumă la capitularea Donbassului, ”retragerea trupelor rusești” și stabilirea controlului Ucrainei asupra graniței cu Rusia și a regiunii în ansamblul ei – în mod independent sau cu ajutorul ONU și a OSCE. Și numai numai după aceea, susține Kievul, ar deveni posibile atât ridicarea blocadei cât și organizarea de alegeri locale și amnistia.

Încăpățânarea Kievului de a nu acționa în conformitate cu Acordurile de la Minsk a adus, practic, în impas procesul de negocieri. Pentru a debloca situația, Donețkul și Luganskul au depus, în octombrie 2020, în Grupul de Contact, proiectul ”Plan de acțiuni (foaie de parcurs) în vederea soluționării conflictului în conformitate cu Acordurile de la Minsk”. După aproape o lună, Kievul a înmânat reprezentantului special al Reprezentanței Diplomatice a OSCE, Heidi Grau, un document propriu (”Plan de măsuri comune ale participanților la Grupul trilateral de contact privind punerea în aplicare a Acordurilor de la Minsk”), devenit o nouă tentativă de revizuire evidentă a înțelegerilor deja existente și aprobate de Consiliul de Securitate al ONU. Din cele 51 de puncte ale ”Planului” ucrainean, 40 (adică 78%) contravin Acordurilor de la Minsk.

În Grupul de Contact, dezbaterile pe marginea celor două documente nu s-au legat. Ucraina a cerut în mod categoric ca proiectul ”Planului” ei să fie luat ca bază de discuții, refuzând cu încăpățânare să analizeze ”Foaia de parcurs” a Donbassului. Insistă ca Rusia să declare că documentul elaborat de Donețk și Lugansk este al ei, pentru ca, astfel, să confirme că Rusia este parte la conflict, ceea ce nu corespunde realității.

3

Consilierii celor patru lideri din ”formatul Normandia” au obținut unele progrese. Ca urmare a unor eforturi susținute, ei au reușit, în noiembrie-decembrie 2020, să contureze abordări comune ale proiectului unui document unic (”Clustere cheie pentru implementarea Acordurilor de la Minsk”), prezentat de partenerii germani și francezi. El reflectă ideile de bază din ”foile de parcurs” ale Donbassului și ale Kievului. Cu toate acestea, după cum a declarat adjunctul șefului Administrației Președintelui Rusiei, Dmitri Kozak, care a reprezentat Moscova la negocierile purtate, la Berlin, în luna ianuarie a  anului curent, de către consilierii celor patru lideri din ”formatul Normandia”, ”nu s-a găsit, practic, o decizie finală la nici una dintre chestiuni”. În mare parte, realizarea de noi progrese în această direcție depinde de poziția Ucrainei, care continuă să insiste pe linia de revizuire a ”Acordurilor de la Minsk”.

Comentând recentele declarații ale Kievului referitoare la Acordurile de la Minsk, reprezentantul oficial al Ministerului de Externe al Rusiei, Maria Zaharova, a arătat: ”Kievul nu încetează să vorbească despre o pretinsă incompetență a pachetului de măsuri, despre necesitatea revizuirii acestuia… Cel mai clar s-a pronunțat, în această chestiune, președintele Volodimir Zelenski, care a afirmat că Ucraina are nevoie de Acordurile de la Minsk numai pentru a păstra sancțiunile antiruse”.

În pofida unor provocări singulare, lansate de partea ucraineană, acordul de încetare a focului pe linia de contact din Donbass, care se menține de la sfârșitul lunii iulie a anului 2020, demonstrează în mod convingător faptul că declarațiile Kievului referitoare la ”incompetența” Acordurilor de la Minsk sunt pură demagogie. Dacă s-ar dori, înțelegerile convenite la Minsk ar putea fi realizate în mod eficient. Este nevoie doar de voință politică și de responsabilitate.

Formatele și mecanismele de negocieri existente în prezent în cadrul procesului de reglementare (Grupul de Contact, ”Formatul Normandia”, Comisia Specială de Monitorizare a OSCE) nu au nevoie să fie extinse sau transformate. Scopul final este acela de a institui pacea în Ucraina, un obiectiv ce nu poate fi atins decât cu condiția ca Donbassul și Kievul să fie dispuse să caute un compromis și să se înțeleagă în toate problemele existente.

Nu suportă nici un fel de critică ideea Ucrainei de a condiționa procesul de reglementare din Donbass cu Crimeea. Situația din Crimeea este o chestiune de ordin intern a Rusiei și nu are nici o legătură cu rezolvarea conflictului din sud-estul Ucrainei. Mai mult, în Acordurile de la Minsk nu există nici cea mai mică aluzie la Crimeea. Înțelegerile la care s-a ajuns la Minsk reprezintă singura bază pentru depășirea crizei din Ucraina. Acestea nu au alternativă. Cheile pentru soluționarea conflictului din Donbass se află la Kiev.

                                                                                                                                                                                                                          (Va urma)