Hot News
FSB a dejucat o tentativă de a se duce în SUA echipament militar rusesc
28/01
Șase ani de așteptare a păcii sau cine este responsabil pentru sângele și durerea locuitorilor din sud-estul Ucrainei (1, 2, 3)
28/01

Deputat rus: Prelungirea STAR-3 descurajează cursa înarmării

Foto: RIA Novosti

Prelungirea Tratatului START-3 va permite descurajarea cursei înarmării și nu va determina alte țări să procedeze la o majorare a cheltuielilor militare, a apreciat deputatul Serghei Jelezniak, membru al Comitetului Dumei de Stat pentru afaceri internaționale (în imagine), relatează agenția Rambler.ru.

”Prelungirea valabilității Tratatului START-3 pentru încă cinci ani, cu menținerea actualelor prevederi, reprezintă un mare pas în întâmpinarea stabilizării situației din domeniul securității strategice… Limitările și nivelurile maxime admise la numărul de arme ce intră sub incidența Tratatului START-3 permit descurajarea cursei înarmării și nu vor provoca alte țări să-și majoreze cheltuielile militare”, a spus politicianul rus pentru RIA Novosti.

În opinia deputatului, păstrarea păcii și a securității globale depinde, astăzi, în primul rând, de măsura în care marile state vor reuși să mențină un dialog constructiv și să poarte responsabilitatea comună pentru viitor.

”Rusia a declarat nu o dată că START-3 reprezintă, practic, ultima barieră capabilă să controleze creșterea arsenalelor nucleare. Paritatea  rachetelor nucleare între Rusia și SUA va fi păstrată în interesul păcii și al securității. Iar aici este marele merit al diplomației ruse și, personal, al Președintelui statului nostru, care a propus întotdeauna partenerilor internaționali o agendă constructivă. Prelungirea valabilității Tratatului are darul de a pune bazele creșterii încrederii și a dialogului între Rusia și SUA, în relațiile cărora s-au strâns multe chestiuni nerezolvate”, a spus deputatul.

El a subliniat, de asemenea, că acum, după ce, prin eforturi comune ale celor două țări, Rusia și SUA, Tratatul a fost prelungit pentru o perioadă de cinci ani, va putea fi discutată, în regim de lucru, perfecționarea documentului, pentru ca el să răspundă pe deplin cerințelor vremurilor pe care le trăim și situației internaționale.

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2939419