Hot News
Peskov, despre ancheta ”Palatul lui Putin”: Puneți-vă mintea la contribuție sau observați greșelile de traducere din engleză
25/01
Putin, despre ”palatul” din Ghelendjik și acțiuni neautorizate în Rusia
25/01

Rusia speră să stabilească un dialog cu noua administrație americană

Foto: 123ru. net

Rusia se pronunță, în mod constant, în favoarea unor relații bune cu Statele Unite și speră că va reuși să stabilească un dialog cu noua administrație americană, a declarat secretarul de presă al Președintelui rus, Dmitri Peskov, în direct la postul de televiziune ”Rossia 1”, relatează ”Vesti”.

”Constant și tradițional, Federația Rusă se pronunță în favoarea unor relații bune. Nu doar în cuvinte, ci și prin fapte, noi demonstrăm că suntem gata să-i considerăm pe americani partenerii noștri, dar ei nu sunt pregătiți. Iar în cazul de față, dragoste cu forța nu merge”, a spus Peskov într-un interviu acordat prezentatorului emisiunii ”Moscova. Kremlin. Putin”, Pavel Zarubin.

Noua administrație a SUA, a continuat Peskov, ”înseamnă oameni vechi, binecunoscuți”. «În privința declarațiilor, se pare că Washingtonul nu poate aplica cuvântul ”partener” la adresa noastră și, firește, noi continuăm să fim percepuți, la fel ca și până acum, mai degrabă ca adversari», a subliniat oficialul de la Kremlin.

De aceea, a apreciat Peskov, dialogul va fi de genul celor ”care sunt marcate, în mare măsură, de dezacord”. ”Dar în același timp, dialogul reprezintă mereu oportunitatea de a găsi grăunțe de rațiune, de a găsi acele mici segmente unde relațiile noastre se intersectează”, a explicat Peskov.

Dacă actuala administrație a SUA va fi dispusă pentru o astfel de abordare, Președintele Rusiei va răspunde cu reciprocitate, a asigurat secretarul de presă al liderului rus.

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 3000832