Republica Moldova. Curtea Constituțională: statutul special al limbii ruse, ilegal
22/01Prelungirea START-3: Reacția autorităților ruse la propunerea lui Joe Biden
22/01Germania critică sancțiunile SUA împotriva gazoductului ”Nord Stream-2”
Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a declarat că sancțiunile extrateritoriale impuse de Statele Unite împotriva gazoductului ”Nord Stream-2” constituie un instrument nepotrivit. Criticând, la rândul său, poziția Washingtonului în privința conductei de gaze, șeful diplomației de la Berlin, Heiko Mass, a apreciat că decizia administrației Joe Biden în privința proiectului nu diferă de politica predecesorilor săi.
Merkel și-a exprimat, totuși, speranța că schimbarea administrației Statelor Unite va conduce la stabilirea unor contacte mult mai constructive între Washington și Berlin. Mai ales după primele decrete semnate de Joe Biden imediat după ceremonia de inaugurare a mandatului său (este vorba, printre altele, de anularea decretelor semnate de Donald Trump prin care SUA s-au retras dintr-o serie de organizații și acorduri internaționale, precum OMS și Acordul privind schimbările climatice de la Paris, n.r.).
”Și atunci, ar trebui să discutăm inclusiv ce relații economice cu Rusia din domeniul gazelor naturale sunt acceptate și care nu. Ideea nu e că între Statele Unite și Rusia nu există, în general, nici un fel de relații comerciale, în domeniul petrolier, spre exemplu. Trebuie discutat dacă ei doresc, în general, să aibă legături comerciale cu Rusia în domeniul gazelor și ce nivel de dependență ar fi acceptabil. În orice caz, consider aceste sancțiuni extrateritoriale un instrument nelalocul lui”, a declarat Merkel.
”În viziunea noastră, sunt greșite aceste sancțiuni extrateritoriale. Am tot vorbit despre asta în trecut”, a spus, la rândul său, Heiko Maas pentru postul rusesc de televiziune NTV.
”Vom vorbi despre asta, unul cu celălalt, spre deosebire de guvernul anterior. Atunci, noi aflam totul din mass-media și nu discutam între noi”, a adăugat ministrul german, fără a preciza când vor avea loc aceste consultări.
În același timp, Maas a precizat că înțelege decizia unor companii de a se retrage din proiect, de teama sancțiunilor. În ceea ce privește impactul acestor evenimente asupra dării în exploatare a ”Nord Stream-2”, șeful diplomației germane a evitat un răspuns direct: ”Dacă va avea loc sau nu, se va decide în următoarele săptămâni și luni. Acum nimeni nu poate anticipa”.
În acest context, RBK amintește că, în cadrul recentelor audieri din Congresul SUA, candidatul pentru funcția de Secretar de Stat al Statelor Unite, Antony Blinken, a declarat că echipa lui Joe Biden va continua să depună toate eforturile pentru a opri construcția gazoductului ”Nord Stream-2”. «Președintele ales este total de acord cu dumneavoastră că ”Nord Stream-2” este o idee proastă», a spus Blinken adresându-se unuia dintre senatorii din comisia pentru afaceri externe a Congresului american și adăugând că Biden ar dori să folosească ”toate mijloacele de convingere de care dispunem”. Și dacă nu vor putea fi convinși, a adăugat Blinken, SUA vor fi nevoite să ia în considerare ”instrumente care încă nu au fost folosite”.
1 Comment
Germania nu-i în stare (indiferent de cancelar și partid de guvernământ) să gestioneze relațiile ruso-americane. Merkel și Maas nu-s la fel de ageri la minte, degeaba agită sau încearcă să tempereze apele! „Jocul” dintre cele două state va fi unul lung, desfășurat printr-o bandă relativ îngustă de posibilități, navigarea printre astfel de realități necesită diplomație tactică, adică o manevrare în zona gri dintre pace și război; de asemenea, demonstrează o înțelegere a limitelor posibilului și imposibilului dintre cele 2 țări, încercându-se crearea unor pârghii de construcție prin explorarea unui teren comun și retrăgând discuțiile ferm și persistent acolo unde nu se poate găsi un acord, o potrivire. Doar Putin e în stare să înoate în astfel de ape, pentru că e jucător înzestrat de cursă lungă! Frau Merkel își ia în considerare fix propriul interes! Câtă vreme economia germană este susținută inclusiv pe seama spolierii statelor mici, introduse în construcția nazistă numită UE pe ușa din dos, așa ca România, șefa guvernului federal nu mă poate convinge de intenții mai bune.