Potrivit lui Volodin, ”timp de mulți ani, elita politică americană i-a pus pe americani unul împotriva celuilalt, în funcție de rasă, religie, sex și preferințe politice. Pe durata alegerilor prezidențiale, acest lucru a devenit extrem de acut și periculos pentru ambele părți. Utilizarea acestor instrumente de către una dintre forțele politice nu putea decât să ducă la radicalizarea susținătorilor celeilalte părți. În cazul de față, susținătorii Președintelui care este pe cale de plecare. Am fost întotdeauna împotriva unor astfel de lucruri. Și credem că sunt inacceptabile. Lupta pentru putere, care s-a desfășurat între cele două partide lidere din Statele Unite, a dus la asaltul Parlamentului și la pierderi de vieți omenești”.
Speaker-ul Dumei de Stat a subliniat că Rusia întotdeauna ”s-a opus acțiunilor neconstituționale violente. Statele Unite ale Americii, dimpotrivă, au încurajat și au susținut asemenea procese în multe țări ale lumii, amestecându-se în treburile lor suverane: în Europa, în spațiul post-sovietic, în Orientul Mijlociu, în Asia, Africa și în America Latină”.
”Și peste tot, a adăugat Volodin, participanții la acțiuni politice neautorizate au fost definiți de Washington drept luptători pentru libertate și democrație. Când același lucru s-a întâmplat chiar în Statele Unite, acești oameni au fost declarați teroriști interni, ce riscă acum 15-20 de ani de închisoare”.
Olga SAMOFALOVA În pofida răcirii relațiilor, Uniunea Europeană continuă să cumpere îngrășăminte din Rusia. În…
Echipa președintelui ales Donald Trump consideră foarte ridicată probabilitatea unei escalade nucleare dacă NATO continuă…
Rusia a blocat planul de lucru al Consiliului de Securitate al ONU pentru decembrie propus…
Rusia a învins deja și Ucraina, și NATO, de aceea Moscova nu este îngrijorată de…
Statele cheie ale NATO, inclusiv Statele Unite și Germania, se pronunță împotriva intrării Ucrainei în…
Reprezentanta oficială a Ministerului de Externe al Rusiei, Maria Zaharova, a catalogat drept ”o caricatură…
This website uses cookies.