LADA și Dacia fuzionează: Patronul AVTOVAZ, despre motivele alianței
17/01Rusia va converti avioanele pentru „Cer deschis” în aeronave de recunoaștere
17/01Ce aduce 2021 pentru Rusia? Din însemnările astrologului Sergiu Bălan
După un an universal 4 (2020), care ne-a solicitat până la limită, din toate punctele de vedere, 2021, adică an universal 5, pare să fie o binecuvântare. Rămâne de văzut dacă va fi chiar așa. Oricum, schimbările cu debut în 2020 vor continua în 2021, dar într-un ritm mai alert şi, pe alocuri, cu accente ultimative. Se pare că este un an cu mult liber arbitru, în care va trebui să facem dovada maturității de care dispunem, prin fiecare alegere pe care o vom face, ca individ sau ca popor. Este un an kharmic, în care vom înțelege plenar esența lui ”ce ție nu-ți place, altuia nu-i face!” Fiindcă se-ntoarce, putem adăuga.
5 este caracterizat de multă mobilitate, în primul rând. 2021 promite să fie un an alert, care ne ține în priză mereu, cu schimbări la ordinea zilei. De fapt, cuvântul lui 5 este “schimbare “ şi el ne va face agenda tuturor în 2021. Comunicarea, un alt parametru al lui 5 – expresia numerologică a lui Mercur – este, și ea, foarte importantă, mai ales că Mercur va retrograda exclusiv în semne de Aer, revizuind şi schimbând tiparele care nu-şi mai găsesc corespondență în noua realitate.
Interesant este că Axa Destinului este, prin tranzitul său, într-mare armonie cu 5. Nodul Nord Lunar (Sensul Vieții) tranzitează Gemenii, zodie patronată de Mercur, al cărui număr este 5! Mai rar o astfel de potriveală astro-numerologică, iar dacă ea există, ne putem aștepta la multe lucruri interesante.
Teoretic, ar trebui să se călătorească mult, să ia avânt comerțul, economia, etc., dar Nodul Sud Lunar are pasaj în Săgetător, semnul străinătății și al drumurilor lungi, lezând, într-o oarecare măsură. Firește, depinde foarte mult de harta personală.
Anul chinezesc în 2021 este cel al Bivolului de Metal, de la 13 februarie până la 2 februarie 2022. Bivolul înseamnă muncă pe rupte, seriozitate, responsabilitate, rutină, disciplină; păcăleala și șmecheria nu prea își au locul pe teritoriul său.
În 2020, în ciuda provocărilor de tot felul, Rusia a navigat cu multă eleganță prin apele tulburi ale pandemiei și ale sancțiunilor, demonstrând cât adevăr rezidă în ”ceea ce nu te omoară, te face mai puternic!”. Și nu doar că a rezistat, ci a avut succese de excepție – primul vaccin anti-Covid din lume (de fapt, sunt trei, pe platforme diferite!), administrarea excelentă a epidemiei de SARS Cov-2, cu înregistrarea unei mortalități scăzute, fabricarea motorului pentru noul avion MS-21 (un concurent foarte serios pentru Boeing și Airbus) și, implicit, renunțarea la ”serviciile americane” din acest punct de vedere, stabilizarea situației din Nagornîi Karabah, avansul gazoductului Nord-Stream-2, care va asigura independența energetică a Europei și multe altele. Vremurile tulburi nu au făcut altceva decât să evidențieze calitatea acestui popor și a celor care îl conduc.
2021 aduce Axa Destinului în tranzit peste casele a IX-a (diplomație, justiție, religie, progres și dezvoltare) și a III-a (comunicare, transporturi, media), stimulând toate domeniile pe care acestea le presupun. Nodul Nord în casa a IX-a spune clar că 2021 va fi, pentru diplomația rusă, un an provocator, dar plin de satisfacții. Rușii au făcut, dintotdeauna, o artă din diplomație, iar acest lucru se va evidenția acum, poate mai mult decât în alți ani. Amintim că Nodul Nord tranzitează Gemenii, semnul natal al Rusiei, care este în perfect acord cu anul universal 5!
Pe de altă parte, Nodul Sud în casa a III-a poate provoca, în cazul unui aspect tensionat cu Luna sau în alte circumstanțe astrale, unele probleme în funcționarea rețelei de transporturi, de ex. Mai ales că Uranus are pasaj în casa a VIII-a, responsabilă, printre altele, cu accidentele. Cu toate acestea, nu se întrevăd evenimente forte, dat fiind că există aspecte de compensare.
Dacă tot am amintit de Uranus, trebuie spus că el va face o conjuncție cu Marte chiar acum, la 20 ianuarie. Teoretic, aspectul este destul de tensionat și poate provoca orice, de la accidente la revolte sau seism, ciclon, inundații, creștere bruscă a intensității pandemiei; vorbim despre violență, neprevăzut sau atipic. Asta în general, depinde foarte mult de casa în care are loc conjuncția și de aspectele pe care le face. Și, fiindcă este implicat Taurul, nu sunt excluse oarece evenimente din zona bursieră. Oricum, la nivel global, 2021 nu va fi liniștit din punct de vedere financiar, întrucât criza bate la ușă, iar Jupiter și Saturn din Vărsător vor trimite cuadraturi neprietenoase către Uranus din Taur, provocând reale șocuri în această zonă a existenței terestre și anume banii.
Pentru Rusia, Venus natal din casa a VIII-a (cu efect benefic, de protecție) face trigon cu Venus care tranzitează casa a IV-a a poporului, activând protecții foarte eficiente. În plus, planetele natale din Capricorn și casa a IV-a a poporului (Uranus, Saturn și Neptun) susțin, tot prin trigoane, toate tranzitele din casa a VIII-a, acționând în sensul protecției și al oportunităților. Casa a IV-a are de-a face și cu agricultura, iar casa a VIII-a cu unele câștiguri, deci bogata Rusie poate avea enorm de câștigat din exportul produselor agricole (care vor lipsi, pe alte meleaguri ale lumii).
Despre protecții vorbește și Jupiter, care va tranzita casa a VI-a a sănătății, începând cu 20 aprilie. Beneficul astru va retrograda, revenind în această casă spre finele anului, urmând ca, în 2022, să se manifeste din plin pe acest teritoriu. În 2021, Jupiter va da un semnal în sensul expansiunii, creșterii, evoluției domeniilor păstorite de această casă – sănătate, relațiile cu vecinii, serviciile sociale și armata. Având în vedere că eficacitatea vaccinurilor altor producători nu este, se pare, la parametrii anunțați, nu-i exclus ca vaccinurile rusești să fie din ce în ce mai solicitate, la nivel mondial, Rusia devenind medicul salvator pentru toată planeta. Și, fiindcă sunt implicați Peștii, semn ezoteric prin excelență, poate fi vorba, în perspectivă, despre o salvare mult mai profundă, la nivel spiritual…
2021 este un an ”croit” pentru Rusia. Tranzitele lui Jupiter și Saturn în Vărsător ne cer tuturor eliberarea de egoism și valorificarea a tot ceea ce presupune comunitate, ne conectează la principiile revoluționare – Libertate, Egalitate, Fraternitate, ne provoacă la a găsi rezolvări unde și cum nu ne așteptam altădată, ne cer răbdare și înțelepciune, asumare, evoluție. Toate acestea fac, deja, parte din arsenalul diplomatic și din modul de acțiune al acestei țări, care întinde mâna, tuturor, întru unitate și putere.
3 Comments
Dintotdeauna am fost sceptică în ceea ce privește astrologia de tarabă, deoarece zodiile nu reprezintă constelații. Ci invers, constelațiile au fost denumite după zodii. Sumerienii, acum 5-6000 de ani, aveau o viziune de ansamblu asupra existenței, considerând cerul și pământul într-o totală interdependență, ceea ce se petrecea pe pământ fiind numai o reflectare a ceea ce se întâmpla în cer. În acest fel, s-a născut astrologia care prezice, din mișcarea stelelor, evenimentele viitoare. Timpul profeției, evidențiat de împlinirea configurației astrale, de conjunctura diferitelor aspecte, este interpretat de diverși indivizi, de „horoscopiști” ale căror cunoștințe variază, de la preziceri realizate ”pe genunchi”, care n-au nimic în comun cu știința și până la aberații „ambalate” frumos, dar fără un conținut logic ori științific. Similar cu catrenele lui Nostradamus, ale căror semnificație se modifică de la un interpretator/exeget la altul.
Rusia are drumul ei bine stabilit! În opinia mea, profețiile Sfinților Părinți sunt mult mai convingătoare și lămuritoare decât orice horoscop, constelație, numerologie etc. De altfel, Hristos este Calea, Adevărul și Viața; Calea, pe care dacă pășim nu vom rătăci niciodată; Adevărul, care ne eliberează și Viața, care ne înnoiește (dacă ne împărtășim cât mai des în harul dumnezeiesc) traiul de zi cu zi.
Pentru Eftimia -Teodora
Scepticismul dvs. nu vă dă dreptul să desființați o știință și nici pe adepții acesteia, deloc puțini.
Astrologia este știință pură – cu metodă de operare, teoreme și limbaj propriu – veche de peste 6000 de ani. Nu este nici ilogică și nici aberație – ”ambalată” ori ”neambalată”. Comentariul dvs. este răutăcios și jignitor, atât la adresa astrologiei, cât și a celor care o practică în mod onest. Aveți prea mult venin pentru o persoană care se declară a fi pe Calea lui Hristos și se împărtășește des din harul dumnezeiesc!
@ Mihail
Dvs confundați astrologia cu astronomia, ceea ce reprezintă cu totul altceva! Astrologia e o artă, stimate domn, iar astronomia este o știință.
Dacă ar fi să vă răspund în aceeași manieră total nepoliticoasă, păstrând similaritatea impusă de dvs, aș putea și eu, la rându-mi, să presupun că sunteți sfertodoct! Pentru că n-ați știut nici măcar atâta lucru! Deși NU mă cunoașteți, v-ați permis să mă judecați! Nu v-au oprit nici buna cuviință și nici regulile elementare privitoare la buna purtare în…lumea virtuală. Vă încadrați perfect la cyberbullying.
Dacă aveți de gând să continuați polemica, iar adminul site-ului nu intenționează să vă atragă atenția, vă informez că dialogul în contradictoriu s-a încheiat. Definitiv!