Pentru prima dată, aurul domină dolarul în rezervele Rusiei
12/01Concurs video ”Calea către un vis”/ #ПутьКмечте
13/01Corneliu Vlad. O întrebare absurdă: Contra Rusiei sau contra Chinei?
Corneliu VLAD
Politica internațională era până mai ieri o problemă mai degrabă subalternă pentru alegătorii/cetățenii americani, căci depindea prea puțin de schimbarea de la Casă Albă, întrucât sistemul bipartizan se instalase într-un consens în materie. Navele de mare tonaj își schimbă lent direcția, spunea un analist.
Hotărât să inoveze și în acest domeniu, președintele Trump a imprimat demersului său pe plan internațional o orientare care l-a disociat net de tabăra predecesorilor săi și astfel politica externă a devenit pentru republicani și democrați subiect arzător și generator de mari dispute între pro- și anti-intervenționism. După Donald Trump, care a proclamat imperativul America First, Joe Biden s-a grăbit să anunțe o politică internațională profund implicată în mersul lumii.
Încă din campania electorală, candidatul democrat și-a făcut cunoscută intenția de a convoca o reuniune la vârf a “coaliției democrațiilor”, ceea ce are în vedere, între altele, dar ca prioritate, relațiile viitoare ale Americii cu Rusia și cu China. Pentru Biden, spun unii comentatorii, problema se pune tranșant, ba chiar provocator: Care este viitorul inamic, Rusia sau China? În viziunea lui Biden, scrie Serge Halimi în “Le Monde diplomatique”, principalul inamic este Rusia iar principalul concurent, China. În orice caz, observă senatorul rus Aleksei Pușkov, “atât China, cât și Rusia sunt privite la Washington drept adversari ai Statelor Unite – atât din punct de vedere ideologic, cât și politic, dar și geoeconomic”.
Pentru a contracara Rusia, SUA dispune de NATO, dar pentru China, scrie parlamentarul rus, SUA nu au nimic la îndemână și tocmai de aceea au în vedere proiectata “coaliție a democrațiilor”. Ea ar trebui să reunească, pe lângă statele occidentale, și altele – din Asia Centrală și de Sud-Est, Caucazul de Sud și Europa de Est (“Nouă Europa”). De remarcat că toate aceste zone sunt în imediata apropiere a frontierelor Rusiei. Taberei “liberal-democrate” i se opune, în accepția Washingtonului, o tabără “autoritaristă”, reprezentată de Rusia și China. Și astfel, lumea se vede iarăși scindată în două mari arealuri de confruntare, revenind la rânduielile profund nefaste ale războiului rece despre care se tot spune că s-ar fi încheiat.
Într-o asemenea sciziune categorică , cu o “zonă de rivalitate” viu disputată între două grupări de anvergură planetară, strategia ideală a Statelor Unite ar fi dezbinarea binomului Rusia-China, dar, apreciază Puskov, SUA nu văd o posibilitate de a sparge alianța (deși neinstituționalizată politico-militar)) Moscova-Beijing.
Sigur este însă că noua scindare a lumii în două grupări antagoniste ar spori decisiv încordarea internațională, ar înrăutăți relațiile și grupările dintre state, ar crea mari dificultăți în dezvoltarea normală a conlucrării internaționale și ar consfinti, în mod regretabil și în detrimentul tuturor, o noua faza a războiului rece.
“America și aliații ei vor avea, în 2021, o ocazie care nu se prezintă decât odată într-o generație: ocazia de a inversa cursul replierii globale a democrațiilor (occidentale)” – declară cu un optimism nestăvilit fostul secretar general al NATO, Anders Fogh Rasmussen. Iar președintele desemnat al SUA Biden anunță, nu mai puțin decis, că “America se întoarce, gata să conducă lumea”. Dar Rusia este o superputere militară redutabilă și are un potențial politico-diplomatic considerabil, iar China are șanse reale de a surclasa economic Statele Unite.
Întrebarea este cum va evolua această competiție între mai marii lumii. Un corifeu al politologiei contemporane de talia lui Joseph S. Nye, este rezervat în ce privește formularea unui răspuns la întrebare. Biden, spune el, este cunoscut ca un politician experimentat în probleme internaționale. Dar, adaugă el, “să ne păstrăm totuși luciditatea, căci uneori pot interveni surprize și evenimentele pot scapă de sub orice control”. Un avertisment de care trebuie să se țină seama. O întrebare dintre cele mai stupide este “Pe cine iubești mai mult, pe mama sau pe tata?”. Nu mai puțin lipsită de sens, dar și profund neconstructivă și riscantă este întrebarea “Contra cui să fim în primul rând, contra Rusiei sau a Chinei?”.
1 Comment
Dar de ce trebuie neapărat să fim contra cuiva? De ce nu pot exista relații de bună înțelegere și respect mutual între țările lumii? Doar pentru că americanii sunt dominați de obsesia de-a rămâne pentru veșnicie hegemonul incontestabil, geopolitic și geo-economic? Mda! Imperiul Haosului, unde o plutocrație bolnavă își proiectează progresiv propria dezintegrare internă asupra întregii lumi, a provocat infarcte și dureri aprige de țeastă tuturor celor care au crezut cu obstinație în forța lor economică și militară!!! Iar acum, la spartul târgului, când la conducerea Casei Albe s-a aciuat o altă paiață, unii se întreabă încotro să-ndrepte situația și-n grațiile cui să intre?!
În opinia mea, cel mai bine a evidențiat (cu ceva timp în urmă) răspunsul, la întrebarea din cuprinsul articolului, un diplomat extrem de abil al echipei Lavrov, Serghei Riabkov: „ Nu credem că SUA în forma sa actuală este un omolog de încredere, deci nu avem nici o speranță de mai bine în viitor. Propriile noastre calcule și concluzii sunt mai puțin legate de ceea ce face America în alegeri. Prețuim relațiile noastre strânse și prietenoase cu China. Considerăm acest lucru ca pe un parteneriat strategic cuprinzător în diferite domenii și intenționăm să îl dezvoltăm în continuare”.
Așadar, consensul politicii ruse (spus în termeni eufemistici) este că administrația americană nu este capabilă de înțelegeri politico-diplomatice în baza unui respect reciproc, ci doar de pe poziții de forță- ceea ce înseamnă că americanii sunt nu numai diletanți, ci și incompetenți. Washingtonul mai prezintă importanță strict în colonii, una dintre ele fiind România, doar în astfel de țări mai poate influența ceva, restul (și când afirm ”restul” am în vedere națiuni din UE precum Germania, Franța, Italia, mă refer și la state din Estul, Sudul și Centrul Asiei ca și la cele din Orientul Mijlociu) și-a tranșat deja (inclusiv cu ajutorul falsei pandemii) obiectivele după propriile interese. De reținut aspectul că, cel puțin după „dinamitarea” Ucrainei și revenirea Peninsulei Crimeea la Patria Mamă, Kremlinul a ajuns un soi de Mecca.