Trump vrea să declanșeze un război și să lanseze un atac nuclear? Ce spune Nancy Pelosi

Președintele în exercițiu al Statelor Unite, Donald Trump, este suspectat că dorește să declanșeze un război și să lanseze un atac nuclear, informează postul de televiziune CNN, citând o declarație făcută în acest sens, de speaker-ul Camerei Reprezentanților din Congresul american, Nancy Pelosi.

Oficialul american a relatat că a avut o discuție cu președintele Comitetului Unit al Statelor Majore ale armatei, Mark Milli, despre măsurile de precauție ce se impun pentru a nu permite ca, în ultimele zile de mandat, președintele ”instabil” să inițieze acțiuni militare sau să obțină acces la codurile nucleare.

Speakerul Camerei Reprezentanților a cerut ca Trump să-și părăsească imediat funcția. Ea chiar a avertizat că, în caz contrar, Congresul va fi obligat să întreprindă măsuri pentru a-l îndepărta de la atribuțiile sale.

Pelosi consideră că șeful statului a săvârșit ”acțiuni subversive” și trebuie să fie îndepărtat, în conformitate cu cel de-al 25-le amendament al Constituției Statelor Unite privind incapacitatea președintelui de a-și îndeplini atribuțiile.

Lenta.ru menționează că, la 6 ianuarie, mitingul susținătorilor președintelui în exercițiu, Donald Trump, care nu recunoaște rezultatele alegerilor prezidențiale din noiembrie, câștigate de democratul Joe Biden, s-a încheiat cu luarea cu asalt a clădirii Capitoliului și cu confruntări cu poliția. Au murit cinci oameni, iar zeci de persoane au fost reținute.

După cele întâmplate, conturile lui Trump de pe Facebook au fost blocate, dar președintele continuă să refuze să-și recunoască înfrângerea în alegeri, deși a promis că-i va transfera pașnic puterea lui Joe Biden.

 

 

 

owner

View Comments

  • Am mari îndoieli că Trump va declanșa vreun atac nuclear! Deja a fost înghițit de mlaștina pe care, după cum se lăuda în prima sa campanie electorală, avea intenția s-o dreneze. N-a fost capabil să-și respecte promisiunile, deoarece a făcut marea greșeală politică de-a se transforma dintr-un „outsider” într-un „insider”, în încercarea (sortită eșecului) de-a schimba sistemul din interior. Obsesia lui Trump, cu privire la modul în care dușmanii lui l-au portretizat în MSM, a condus, de asemenea, la faptul că nu a luat în calcul puterile aproape „dictatoriale” conferite de Constituție pentru a salva America. În cele din urmă, s-a predat deplorabil după ce planul „statului profund” a reușit. Istoria nu-l va considera martir, ci un adevărat pierzător.
    Nancy Pelosi a susținut fără rezerve războaiele Americii în Orientul Mijlociu. Inclusiv pe cele începute de pe vremea lui Bush. În toate declarațiile sale publice, ea nu a menționat niciodată crimele de război comise de administrația Trump împotriva popoarelor din Afganistan, Siria, Irak, Yemen și Palestina. De ce? Pentru că atât democrații cât și republicanii s-au angajat să ducă „războaie umanitare” conduse de SUA. Potrivit presei americane, acele crime sponsorizate de Washington s-au încadrat la „daune colaterale”. Și e doar un exemplu care-i lămurește - în mod convingător - cartea de vizită. Prin urmare, e de preferat să nu i se acorde vorbelor doamnei în cauză prea mare însemnătate.

Recent Posts

Putin a inaugurat aeroporturi în Magadan, Stavropol și Ceboksarî

Liderul rus Vladimir Putin a luat parte la ceremonia de deschidere a trei noi aeroporturi…

12 ore ago

Putin a înaugurat o autostradă de mare viteză spre Podul Crimeii

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a deschis traficul pe autostrada de mare viteză care face legătura…

13 ore ago

Putin: Rusia trebuia să pregătească operațiunea specială din Ucraina mult mai devreme

Este imposibil de indicat o dată și o perioadă anume când Rusia ar fi trebuit…

14 ore ago

Moscova a văzut că NATO se pregătește de război cu Rusia și i-a trimis semnale ferme

Viceministrul rus de Externe: NATO se pregătește pentru un conflict armat cu Rusia Viceministrul rus…

15 ore ago

Atac cu rachete al armatei ruse: A fost lovită reprezentanța CIA la Kiev

În timpul masivului atac cu rachete lansat de armata rusă asupra Kievului a fost lovită…

16 ore ago

Regizorul italian Giancarlo del Monaco a primit cetățenia rusă

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a emis un decret în acest sens. Potrivit presei, în total…

o zi ago

This website uses cookies.