Pușkov: SUA creează o ”coaliție globală a democrațiilor” împotriva Rusiei și a Chinei

Statele Unite nu întrevăd nici o posibilitate de a dezbina Rusia și China, motiv pentru care intenționează să creeze ”o coaliție globală a democrațiilor” împotriva ”regimurilor autoritare”, este de părere senatorul rus, Aleksei Pușkov, scrie publicația ”Krasnaia Vesna”.

După toate probabilitățile, viitoarea administrație a Statelor Unite nu întrezărește vreo posibilitate de a dezbina China și Rusia (deși unele tentative vor fi întreprinse). Totuși, atitudinea față de cele două țări va fi una diferită (în opinia lui Joe Biden, China este un concurent, iar Rusia este dușman). În orice caz, atât China, cât și Rusia sunt privite la Washington drept adversari ai Statelor Unite – atât din punct de vedere ideologic, cât și politic, dar și geoeconomic”, apreciază politicianul rus, într-o postare pe rețeaua Telegram.

Pușkov consideră că, din acest motiv, SUA se vor opune ambelor țări, dar în primul rând Chinei, ca fiind ”mai insistentă”. În același timp, SUA realizează că singure nu se vor descurca și, de aceea, prelucrează ideea ”unei coaliții globale a democrațiilor” împotriva ”regimurilor autoritare”. ”Dar dacă, împotriva Rusiei, o asemenea coaliție pe baza Alianței Nord-Atlantice există deja, împotriva Chinei, ea trebuie construită”, adăugă Pușkov în postarea sa.

Drept argument, politicianul preia un extras dintr-un articol semnat de viitorul Secretar de Stat al SUA, Antony Blinken și de cunoscutul neoconservator Robert Kagan: ”SUA au aliați în Europa și în Asia, dar nu au o organizație care să reunească democrațiile asiatice și europene… Democrațiile au nevoie de o perspectivă globală”. Pușkov redă, de asemenea, afirmațiile lui Biden referitoare la influența tot mai mare a Chinei și la faptul că Beijingul încearcă să atingă o ”masă critică de influență”.

«Iar pentru o asemenea masă, țările din ”zona gri”, aflate între alianța occidentală, pe de o parte și Rusia și China, pe de altă parte, capătă o importanță excepțională», afirmă senatorul rus.

Detaliind, el explică faptul că este vorba despre statele din Asia Centrală și de Sud-Est, din Caucazul de Sud și din Europa de Est. Regiuni ce devin zone de rivalitate ”între două tipuri ale ordinii mondiale”. Una ”liberal-democrată”, reprezentată de America și cealaltă, ”autoritară”, conform clasificării SUA, reprezentată de Rusia și China. Pușkov subliniază că această confruntare nu este o simplă concurență geopolitică, ci poartă un caracter ideologic.

«Ideologizare rivalității geopolitice este caracteristică ”Războiului Rece” și este readusă la viață sub o nouă formă – ca o confruntare între ”alianța democrațiilor” și ”alianța dictaturilor”. Astfel, în noua doctrină a politicii externe americane se observă o fuziune a principiilor agresiv-liberale și ale celor neoconservatoare, unde numitorul comun este dorința de restaurare a hegemoniei americane pe baza uniunii globale a adepților ordinii mondiale liberale», concluzionează Pușkov.

owner

View Comments

  • Cu siguranță, SUA preferă în politica externă să trateze China și Rusia drept adversari majori. Numai că întreaga lor atitudine belicoasă devine inutilă, dacă privim la datoria administrației americane față de China, sumă ce depășește 1 trilion de dolari. Desigur, yankeii nu se vor da în lături s-o denigreze, tocmai pentru a slăbi încrederea lumii în economia ei și, în special, în moneda ei puternică susținută de aur, yuanul.
    Pe de altă parte, Rusia deține zero datorii americane, are aproape un comerț inexistent cu SUA și este complet aprovizionată cu bere, pop corn și arme hipersonice în cazul în care SUA decide să facă vreo mișcare disperată.
    Pentru a înțelege și mai bine invidia Washingtonului, e suficient să ne uităm la imensa suprafață a Eurasiei, conectată cu continentul african. Comerțul cu Beijingul se desfășoară între paradigma parteneriatului egal și conceptul „win-win”, adică fără pierzători în peisaj. Mai adăugăm și țările Organizației de Cooperare de la Shanghai care, pe lângă China, includ și Rusia, India și Pakistan - și în curând și Iranul, cu Malaezia și Mongolia în calitate de observatori pentru început. China mai stimulează, de asemenea, comerțul între țările ASEAN + 3 (Asociația Națiunilor din Asia de Sud-Est - Brunei, Cambodgia, Indonezia, Laos, Malaezia, Myanmar, Filipine, Singapore, Thailanda și Vietnam; plus 3 = Japonia, Coreea de Sud și China) . Tranzacțiile monetare se vor desfășura în monedele locale, NU în dolarul american. În plus, vor folosi CIPS (Sistemul de Plăți Interbancare Transfrontaliere), evitând sistemul de plăți SWIFT controlat în dolari.
    Organizația de Cooperare din Shanghai și ASEAN + 3 reprezintă aproximativ jumătate din populația lumii și o treime din producția economică globală. Este o piață formidabilă și cea mai mare parte a acesteia se află pe acest imens teren numit Eurasia. Dacă ne uităm pe harta lumii, constatăm că nu-i nevoie de Vestul beligerant. Și nici de ”democrațiile” lui însumate. Trebuie priceput o dată pentru eternitate, că hegemonia SUA s-a încheiat!!! Că America e falimentară, pe cale să se prăbușească cu democrație și stat de drept cu tot! Că legătura simbiotică dintre Rusia și China nu poate fi fracturată de nici o „putere” occidentală.
    Prin urmare, în competiția dintre ambițiile neconforme cu realitatea ale SUA, creierul rusesc și economia chineză, puteți fi siguri că acestea două din urmă vor prevala întotdeauna.

Recent Posts

Putin a inaugurat aeroporturi în Magadan, Stavropol și Ceboksarî

Liderul rus Vladimir Putin a luat parte la ceremonia de deschidere a trei noi aeroporturi…

7 ore ago

Putin a înaugurat o autostradă de mare viteză spre Podul Crimeii

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a deschis traficul pe autostrada de mare viteză care face legătura…

8 ore ago

Putin: Rusia trebuia să pregătească operațiunea specială din Ucraina mult mai devreme

Este imposibil de indicat o dată și o perioadă anume când Rusia ar fi trebuit…

8 ore ago

Moscova a văzut că NATO se pregătește de război cu Rusia și i-a trimis semnale ferme

Viceministrul rus de Externe: NATO se pregătește pentru un conflict armat cu Rusia Viceministrul rus…

9 ore ago

Atac cu rachete al armatei ruse: A fost lovită reprezentanța CIA la Kiev

În timpul masivului atac cu rachete lansat de armata rusă asupra Kievului a fost lovită…

10 ore ago

Regizorul italian Giancarlo del Monaco a primit cetățenia rusă

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a emis un decret în acest sens. Potrivit presei, în total…

o zi ago

This website uses cookies.