Categories: Rusia si lumeaSport

Lavrov: Interdicția impusă autorităților Rusiei de a vizita Olimpiade și CM este inacceptabilă

Interdicția impusă autorităților ruse de a participa la evenimente sportive internaționale este inacceptabilă, a declarat ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, citat de cotidianul ”Izvestia”.

”Nu înțeleg și cred că dispoziția ce le interzice liderilor statului să participe la competiții sportive este inacceptabilă”, a spus șeful diplomației de la Moscova.

Izvestia” amintește că, zilele trecute, Curtea de Arbitraj Sportiv (CAS) a decis ca perioada să fie de doi ani, deși Agenția Mondială Antidoping (WADA) ceruse, inițial, ca sancțiunile să fie adoptate pe o durată de patru ani.

”Doi este mai puțin decât patru. Dacă înțeleg bine, permisiunea de a avea simboluri naționale pe echipamentul sportiv este, la rândul ei, o îndulcire comparativ cu ceea ce a fost la Olimpiada de iarnă din 2018. În plus, din câte înțeleg, un regulament de comportament pentru spectatori și posibilitatea de a avea simboluri naționale constituie altă diferență a acestei decizii față de ceea ce a fost înainte”, a adăugat Lavrov.

La 18 decembrie, prim adjunctul Comitetului Consiliului Federației pentru Afaceri Internaționale, Vladimir Djabarov, a afirmat că Rusia va contesta decizia CAS de a-i interzice președintelui Vladimir Putin și oficialilor țării să participe la Jocurile Olimpice și la campionatele mondiale timp de doi ani.

Comitetul Olimpic al Rusiei nu a salutat decizia CAS. Șeful Comitetului, Stanislav Pozdniakov, a declarat, la o conferință de presă, că ”nu există motive pentru ca RUSADA să fie pedepsită și, prin urmare, pentru a fi supusă sancțiunilor”.

La rândul lui, ministrul Sportului, Oleg Matîțin, a declarat că regretă decizia Curții de Arbitraj Sportiv. Potrivit spuselor sale, în ultimii ani, Rusia a făcut multe pentru dezvoltarea sportului mondial. De asemenea, el a catalogat drept incorectă extinderea sancțiunilor asupra funcționarilor publici.

 

 

owner

Recent Posts

Georgia a deportat 25 de străini – protestatari din Tbilisi

Departamentul georgian pentru migrație a expulzat din țară 25 de străini care au participat la…

28 de minute ago

Cum schimbă Belousov mașina militară a Rusiei

Aleksei ANPILOGOV/ Vzgliad Unul dintre evenimentele politico-militare cheie ale anului 2024 a vizat schimbările efectuate…

14 ore ago

Bazele militare rusești din Siria. Zaharova i-a răspuns lui Bärbock

Ministrul german de Externe, Annalena Bärbock, ar trebui să se gândească la statutul bazelor militare…

15 ore ago

Nebenzia: Germania și Japonia nu vor putea obține un loc în Consiliul de Securitate al ONU

Germania și Japonia nu vor putea deveni membri permanenți ai Consiliului de Securitate al ONU,…

20 de ore ago

National Interest, despre superioritatea submarinelor ”Yasen-M” față de cele americane

NI: Statele Unite nu au cu ce să lupte împotriva submarinelor din clasa ”Yasen-M” Submarinele…

21 de ore ago

Prețul gazului a crescut în Europa la cel mai ridicat nivel din octombrie 2023

Potrivit agenției Bloomberg, în prima zi de tranzacționare a anului, pe 2 ianuarie, prețul gazelor…

22 de ore ago

This website uses cookies.