Corneliu VLAD
Și totuși, a întrebat un ziarist, “A fost un an bun sau rău?”. “A fost așa cum e și vremea – că e bine sau rău, asta e. Facem față pandemiei, dar așa e peste tot în lume” – a răspuns într-o formulare metaforică președintele. Oricum, a ținut să adauge că astăzi potențialul Rusiei este “incomparabil” cu cel din anii ’90 și începutul anilor ‘2000.
În ce privește situația internă în anul care se încheie, președintele a asigurat că alegerile parlamentare se vor desfășura fără intervenție din afară, căci Moscova est pregătită pentru un astfel de scenariu. Pensile vor fi indexate cu 6,3 la sută, adică peste rată inflației (4 la sută), iar familiile vor primi la sfârșit de an câte 5000 de ruble (55 de euro) pentru fiecare copil. Cecenia “se dezvoltă, în ciuda rănilor din anii ’90” și este proiectată finalizarea magistralei de gaz Nord Stream–2. Un proiect ambițios de dezvoltare a infrastructurii îi va face pe cei 32 de milioane de turiști care pleacă în fiecare an în străinătate să-și petreacă vacanțele in țară. Procentajul populației aflate sub pragul sărăciei a scăzut de la 29 la sută în 2000 la 13,5 la sută. Dezvoltarea multilaterală a economiei va face ca “aceia care cred că Rusia nu e decât o stație service de alimentare (cu carburant – n.n.) să se înșele”. În sfârșit, performanțe remarcabile au fost obținute și în creșterea capacităților de apărare ale țării și ele vor continua. Întrucât ”cursa înarmărilor a pornit deja (…) după retragerea SUA din Tratatul ABM, Rusia și-a dezvoltat propriul sistem de apărare antirachetă prin construirea de arme hipersonice, precum rachetele ”Avangard”, ”Kinjal” și ”Tirkon”, sisteme de armament de care nicio țară, inclusiv SUA, nu dispun încă. Cu un buget de apărare clasat pe locul 6 în lume, Rusia “ reușește să dezvolte ceea ce alții nu au” – a ținut să remarce președintele Putin.
Pe ansamblu, așadar, liderul Rusiei este încrezător că marea sfidare a pandemiei nu va împiedică proiectele de dezvoltare a țării. “Sistemul rus s-a dovedit mai eficient decât cele din alte părți, îndeosebi în Occident”, remarcă într-o relatare agenția France Presse, iar acest fapt “a convins autoritățile ruse să renunțe la restricțiile severe aplicate în primăvară, devastatoare pentru economie, întrucât acum pariază pe succesul vaccinului său în premieră, Sputnik-V”.
Liderul rus Vladimir Putin a luat parte la ceremonia de deschidere a trei noi aeroporturi…
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a deschis traficul pe autostrada de mare viteză care face legătura…
Este imposibil de indicat o dată și o perioadă anume când Rusia ar fi trebuit…
Viceministrul rus de Externe: NATO se pregătește pentru un conflict armat cu Rusia Viceministrul rus…
În timpul masivului atac cu rachete lansat de armata rusă asupra Kievului a fost lovită…
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a emis un decret în acest sens. Potrivit presei, în total…
This website uses cookies.