
Postul ”Rossia 1”, cea mai populară televiziune a țării
07/12
Când va ataca Ucraina regiunea Donbass, după scenariul din Karabah
08/12Portavionul ”Admiral Kuznețov” va începe probele în 2022
Murmansk. Nava ”Admiral Kuznețov” intră în plin proces de modernizare/ Foto: TASS
Portavionul crucișător ”Amiral Kuznețov” va ieși pentru probe pe mare în 2022, a declarat agenției TASS o sursă din industria navală, cu ocazia împlinirii a 35 de ani de la lansarea la apă a navei.
«În vara anului următor, ”Admiral Kuznețov” ar urma să acosteze pentru a doua oară, pentru ca, în 2022, să iasă la probe pe mare», a precizat interlocutorul agenției menționate.
Amintind că portavionul a intrat, în primăvara anului 2016, în reparații capitale, aceeași sursă a arătat că, în momentul actual, lucrările se află la jumătatea graficului general. Finalizarea contractului încheiat cu Centrul de Reparații Navale ”Zviozdocika” va permite ”prelungirea cu cinci ani a duratei de viață” a portavionului.
Potrivit sursei, lucrările de refacere și de modernizare a navei presupun, printre altele, înlocuirea cazanelor principale, reparația principalelor unități turbo-angrenaje, înnoirea echipamentelor de aviație și, nu în ultimul rând, instalarea unui nou sistem de armament.
