File de istorie: Legendara expediție alpină a armatei ruse sau Cum ”aliații” occidentali l-au trădat pe Aleksandr Suvorov

Nikolai Starikov, istoric și scriitor

La 290 de ani de la nașterea marelui comandant de oști rus Aleksandr Suvorov

În 1799, după strălucitele victorii repurtate de Suvorov pe pământ italian asupra trupelor Franței revoluționare, el intenționa, după o scurtă odihnă, să deplaseze trupele rusești direct la Paris. Principalul protagonist al tuturor războaielor din acea perioadă, Napoleon Bonaparte, se afla, în acel moment, în Egipt. Genialul Suvorov, care nu pierduse nicio singură bătălie în viața sa, nu era oprit de nimeni. Potrivit istoricului Vasili Kliucevski, campania italiană a lui Suvorov este ”cea mai strălucită apariție a Rusiei pe scena europeană”. Dar s-a văzut că rușii au fost, în mod clar, de prisos pe această ”scenă”. ”Aliații” Rusiei – Marea Britanie și Austria – încep să se teamă că, dacă trupele rusești vor avea succes, Italia va rămâne a rușilor. În plus, influența Sankt-Petersburgului în Europa va crește foarte mult.

Armata rusă se afla la granițele sudice ale Republicii Franceze – a fost o ocazie unică de a învinge inamicul cu cincisprezece ani mai devreme decât urma să se întâmple acest lucru în realitate. Dar în acel moment, principalul dușman al ”aliaților” noștri nu mai era Franța, ci armata rusă a feldmareșalului Suvorov. Austria și Marea Britanie i-au cerut lui Suvorov ca, în locul deplasării la Paris,  să elibereze, mai întâi, Elveția de sub francezi. Acest lucru, de fapt, nu avea niciun sens. Cheia eliberării acesteia stătea lângă cheile Parisului, iar înfrângerea armatelor revoluționare ale Franței însemna căderea automată a tuturor sateliților ei. Dar întreaga campanie alpină ulterioară ne va demonstra în mod clar că motivele  și considerentele ”aliaților” erau complet de altă natură. Sarcina lor principală devenea nu distrugea armatei franceze, ci a armatei ruse.

”Pe mine m-au alungat în Elveția pentru a mă distruge acolo”, scria Suvorov, care înțelegea perfect ce se ascunde în spatele unei întorsături atât de neașteptate. În mod surprinzător, Țarul Pavel I a fost de acord cu acest plan; se pare că încă nu știa prea multe despre omul cu care avea de-a face. Cu toate acestea, după ce a acceptat planul, împăratul rus a cerut, totuși, ca, înainte de sosirea lui Suvorov, Elveția să fie curățată de trupele franceze, de către forțele austriecilor. Firește, acest lucru i s-a promis și bineînțeles că nu a fost făcut.

Suvorov a ”ajustat” planul adoptat în conformitate cu principiile sale. Esența planului strategic al lui Suvorov consta în a obține, în cel mai scurt timp posibil, încheierea victorioasă a campaniei elvețiene prin acțiuni hotărâte ale tuturor forțelor, din diferite direcții. În Elveția ar fi trebuit să se unească armata lui Aleksandr Vasiliveci însuși, Corpul de armată rusesc al generalului Rimski-Korsakov și trupele austriece. Unindu-se, ar fi zdrobit inamicul grație puterii crescute.

Pentru toate trupele, care operau din trei direcții, au fost stabilite trasee și, cel mai important lucru, momentul ofensivei. Nu este vina lui Aleksandr Suvorov că evenimentele s-au desfășurat altfel. Întreaga campanie elvețiană este o improvizație strălucită a lui Suvorov. Acestea sunt cele șaptesprezece zile, constând dintr-o serie continuă de bătălii mari și mici, acte mari și mici de eroism ale soldaților ruși.

Pentru el însuși, Comandantul de oști rus, a ales cea mai scurtă, dar și  cea mai dificilă cale prin munți. A fost o opțiune delicată, dar fezabilă – se plănuia o deplasare pe drumuri de munte, dar pe DRUMURI. Să rețineți acest detaliu – ne va fi foarte util. Suvorov, care comanda toate forțele coaliției anti-franceze, a poruncit Serviciului de intendență austriac să pregătească și să concentreze, înainte de sosirea armatei lui, animale de cărat, provizii și furaje . Când armata rusă s-a apropiat de munți, o aștepta o surpriză ”aliată” – s-a văzut că, la locul stabilit, nu era nimic. Ulterior, cinci zile prețioase au fost consumate pentru colectarea muniției lipsă. Drept urmare, planul strategic al lui Suvorov a fost zădărnicit. Cinci zile par a fi un timp scurt, dar trebuie să ne amintim că întreaga campanie elvețiană a durat doar șaptesprezece zile.

La 10 septembrie 1799, fără să fi luptat niciodată în munți (!), trupele rusești au intrat pe munte. A urmat faimosul asalt asupra pasului Saint Gotthard, capturarea Podului Diavolului, aruncat deasupra prăpastiei, unde și astăzi se află un monument dedicat eroilor viteji ai lui Suvorov. La 15 septembrie, trupele înghețate și flămânde ale lui Suvorov, conform planului, au ajuns în localitatea Altdorf. O nouă surpriză îi aștepta acolo. S-a văzut că, de aici, nu mai există cale mai departe! Nu a fost distrusă de francezi, nu a fost distrusă de o avalanșă – aceasta nu a existat niciodată, Comandamentul austriac, pur și simplu, ”uitând” să-i informeze pe ruși despre acest fapt.

Armata rusă înaintează, luptând, până în locul de unde nu mai există drum. În apropiere este lacul Lucerna, dar, de asemenea, este imposibil să-l traversezi, deoarece toate navele sunt deja capturate de inamic. La rândul lor, austriecii nu au curățat zona de inamic, deși au promis că o vor face. Exista o singură ieșire: să faci imposibilul. Să se predea? Suvorov nu știa acest lucru, din principiu. A decis să se miște prin creasta Rostock și Valea Muoten. Adică, să treacă Alpii pe-acolo pe unde doar alpiniștii cu echipamente speciale o fac astăzi. Traseul de deplasare a lui Suvorov provoacă și astăzi dificultăți; ce putem spune despre soldații înghețați, care, pe lângă toată muniția lor, trebuie să tragă caii, tunurile și tovarășii răniți?!?

Elvețienii, care își cunosc în detaliu munții lor, tocmai din acest motiv ridică monumente dedicate eroilor ruși, la care apar în mod regulat flori proaspete. Calea grea, de 18 km, către Valea Muoten, a fost parcursă de eroii cei viteji în două zile. Suvorov a mers alături de ei. Dar, după ce au coborât în ​​vale, trupele rusești s-au trezit din nou la un pas de moarte. Corpul de armată aflat sub comanda generalului Rimski-Korsakov, care urma să i se alăture lui Suvorov, a fost trădat mișelește de către austrieci. Comandantul arhiduce Karl, printr-o decizie secretă a Cabinetului vienez, și-a retras armata din Elveția, fără a anunța Petersburgul. Corpul de armată al generalului Rimski-Korsakov, venind la Zürich, la locul desemnat pentru întâlnire, a fost întâmpinat de forțele superioare ale francezilor, în locul austriecilor. Drept urmare, în ciuda rezistenței disperate, el a fost învins,după o bătălie de două zile.

Vestea morții soldaților lui Rimski-Korsakov a fost primită de Suvorov când a coborât în ​​Valea Muoten. Dar necazurile nu s-au terminat cu aceasta.Tot aici, Suvorov a primit ultimul cadou de la ”aliați”. Retragerea completă a trupelor austriece din Elveția nu numai că a dus la înfrângerea Corpului de armată rusesc. Din cauza plecării austriecilor, localitatea Schwyz, scopul deplasării lui Suvorov, era, acum, ocupată de francezi.

Ca urmare a unui întreg lanț de trădări, trupele lui Suvorov s-au văzut înconjurate, în munți, fără hrană și cu muniție limitată. Toate planurile au fost abandonate, era deja vorba doar de salvarea armatei. La Consiliul de război s-a decis să-și croiească drum spre localitatea Glarus. În cele mai grele lupte, cele cu trupele mareșalului francez Massena, care presau din toate părțile, trupele rusești au reușit să treacă. Nici în Glarus nu existau trupe austriece – se retrăseseră deja de acolo. Atunci, pentru a-și salva trupele, Suvorov a decis să se retragă în orașul Ilanz. După cea mai dificilă trecere, peste creasta Ringenkopf, trupele rusești au ajuns la Ilanz, iar de acolo, la 27 septembrie 1799 – în regiunea Chur, după care s-au retras în Germania, pentru cartiruire de iarnă.

Acțiunile perfide de trădare ale Comandamentului austriac au condus la faptul că pierderile trupelor rusești s-au ridicat la aproximativ o treime din personalul disponibil. Înainte de a pleca peste Alpi, Suvorov avea 21.000 de ostași, dar au ajuns la Ilanz doar 15.000. Dar chiar și într-o situație atât de lipsită de speranță, el a reușit să aducă și 1.400 de prizonieri francezi. Pavel I a apreciat foarte mult acțiunile lui Suvorov: ”Învingând dușmanii Patriei peste tot și pe tot parcursul vieții dumneavoastră, v-a lipsit un singur lucru – să învingeți natura însăși. Dar acum, dumneavoastră ați repurtat o victorie și asupra ei”. I s-a acordat gradul militar suprem – generalissim. A apărut un alt decret, potrivit căruia, chiar și în prezența Țarului, trupele trebuiau să-i ”dea toate onorurile militare, precum cele acordate persoanei Majestății Sale Imperiale”.

Autoritățile ruse nu au suportat ticăloșia ”aliaților”. După ce a primit vești despre comportamentul trădător al austriecilor, Pavel I s-a  înfuriat. El rupe alianța cu Austria, rechemându-și ambasadorul de la Viena. În același an, a fost rechemat și ambasadorul nostru de la Londra, din motive complet similare – atitudinea trădătoare a britanicilor față de soldații ruși. (Corpul de armată rusesc auxiliar, care opera împotriva francezilor în Olanda și se afla sub comandă britanică, s-a topit literalmente de foame și de boli).

Din păcate, severitatea campaniei și vârsta și-au făcut treaba – generalissimul Suvorov a murit la sosirea sa la Petersburg, la 6 mai 1800, fără să aibă timp să se bucure de decorațiile binemeritate. Amintire eternă pentru cel mai mare Comandant de oști rus și eroii săi viteji! .