Pictura Hohloma este un meșteșug unic. De ce? Tehnologia artei populare ”Hohloma” constă în pictarea decorativă a mobilierului sau a veselei din lemn cu vopsele aurii, verzi și roșii, pe un fundal negru. În același timp, meșterii de dincolo de Volga nu folosesc aur în munca lor. Ei confecționează, taie obiecte din lemn, le acoperă, mai întâi, cu o soluție de lut și pe urmă, cu ulei de in fiert și cu pudră de cositor. Apoi se efectuează un desen floral, care se acoperă cu lac și, după aceea, piesa este băgată în cuptor și prăjită la o temperatură ridicată.
Acest meșteșug popular rusesc a preluat numele de la unul dintre centrele de vânzare a produselor astfel confecționate – satul Hohloma, situat în Regiunea Nijni Novgorod de astăzi. Datorită amplasării favorabile a satului pe rutele comerciale, produsele Hohloma au câștigat rapid popularitate. De la Târgul de la Nijni Novgorod, comercianții le transportau în toată Rusia și le vindeau și în țările din Asia, și din Europa de Vest.
La formarea picturii Hohloma au lucrat dinastii întregi de maeștri, dintre care, cele mai faimoase au fost familiile Lușin, Gușcin și Krasilnikov.
În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, interesul pentru Hohloma ca artă a crescut. A fost prezentată și în 1853, la Expoziția Industrială Rusă de la Moscova, apoi la Sankt-Petersburg și Nijni Novgorod. În plus, ”stilul rusesc” a intrat în vogă și chiar membrii familiei țariste au început să folosească produsele Hohloma. Astfel, în 1882, împărăteasa Maria Feodorovna i-a dăruit maestrului Mihail Krasilnikov un ceas de aur cu inscripția dedicativă: ”Pentru arta sa și pentru lucrările prezentate împăratului”. În 1889, la Expoziția mondială de la Paris, Hohloma a primit Marele Premiu.
În zilele noastre, pictura Hohloma se dezvoltă în două centre – în orașul Semionov, unde fabricile ”Pictură Hohloma” și ”Semionovskaia rospis” ființează din anii ’20 ai secolului al XX-lea și în satul Semino, raionul Koverninski, unde își desfășoară activitatea întreprinderea ”Artistul de Hohloma”.
Partidul slovac Hlas-SD pune la îndoială necesitatea de a continua să susțină primirea Ucrainei în…
Președintele ales al Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, i-a spus clar șefului regimului de…
PulsMedia: Explozibilul găsit pe aeroportul din Chișinău a fost trimis din Ucraina Angajații Serviciului vamal…
Pe fondul sistării livrărilor de gaze în Transnistria, mass-media proguvernamentale din Republica Moldova și Ucraina…
Rusia a ocupat locul șase după nivelul de inteligență al populației, reiese din clasamentului portalului…
Conferința de presă a lui Donald Trump, susținută la reședința sa din Mar-a-Lago (Florida). Publicația…
This website uses cookies.