Hot News
Cupola de fier împotriva rachetelor sau ”Mâna moartă” se răzbună
22/11
Roboții turci îi asmut pe armeni împotriva rușilor
22/11

Marile riscuri ce amenință lumea și vaccinurile accesibile. Tezele discursului lui Putin la summitul G20

Foto: TASS

Președintele Vladimir Putin a declarat, sâmbătă, la summitul G20, că Rusia este gată să pună vaccinurile sale la dispoziția țărilor care au nevoie, calificând șomajul în masă și creșterea sărăciei drept marile riscuri ce amenință lumea.

Principalele teze ale discursului liderului rus, prezentate de agenția TASS:

  • Putin a afirmat că pandemia de coronavirus a antrenat o criză economică sistemică, de o amploare cu care lumea nu s-a mai confruntat de la Marea Depresiune.
  • Liderul rus a apreciat că ”principalul risc rămâne așa-numitul șomaj în stagnare, masiv, pe termen lung, urmat de o creștere a sărăciei și de excluziune socială, iar rolul G20 este de a nu permite așa ceva”
  • Minimalizarea consecințelor pandemiei a costat Rusia 4,5% din PIB.
  • Putin a arătat că Rusia, ca și alte state, a adoptat măsuri anti-criză fără precedent, ”punând în capul listei cea mai importantă valoare – viața și sănătatea oamenilor, o valoare cheie, fundamentală”.
  • Președintele rus a declarat că Rusia este gata să pună vaccinurile ei împotriva coronavirusului la dispoziția țărilor care au nevoie de un astfel de tratament. Potrivit spuselor sale, ”Rusia susține proiectul hotărârii cheie a actualului summit, menit să ofere tuturor vaccinuri accesibile, eficiente și sigure”.
  • Liderul rus este convins că va fi nevoie de măsuri suplimentare, pentru a nu permite creșterea inegalității economice și sociale în diferite țări. ”Marele risc este devalorizarea monedelor naționale și, în consecință, creșterea costurilor de deservire a datoriilor de stat, în primul rând pentru țările cu venituri mici, unde o treime din împrumuturi sunt în dolari”, a avertizat președintele rus.
  • În același timp, el a arătat că G20 a făcut deja multe: ”Țările noastre au format un pachet de stimuli, pentru economia mondială, în valoare cumulată de 12 trilioane de dolari… Împreună am contribuit la mobilizarea urgentă a 21 miliarde de dolari pentru nevoi medicale prioritare, am dat startul  cooperării internaționale în dezvoltarea, producția și distribuirea vaccinurilor”.
  • Putin le-a cerut colegilor din G20 să folosească actuala criză spre binele dezvoltării globale. ”Actuala criză trebuie folosită ca o oportunitate de a modifica traiectoria dezvoltării globale, de a păstra un mediu și un climat favorabile, de a asigura condiții egale pentru toate țările și popoarele, pentru a consolida mecanismele eficiente ale colaborării multilaterale, instituțiile internaționale cheie, pe baza Cartei ONU, a normelor general valabile și a principiilor de drept internațional”.
  • În plus, Putin a propus G20 să fie continuată căutarea de abordări pentru reforma Organizației Mondiale a Comerțului. În același timp, șeful statului este convins că OMC nu are alternativă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2978764