Tot sâmbătă, Lavrov a avut o întrevedere și cu premierul Armeniei, Nikol Pașinian. S-a discutat despre revenirea în siguranță, la casele lor, a locuitorilor din Nagornîi Karabah. Gazda a declarat că această chestiune rămâne încă nerezolvată.
Din delegația Rusiei, care a făcut deplasarea la Erevan, au mai făcut parte ministrul Apărării, Serghei Șoigu, vicepremierul Aleksei Overciuk, ministrul Sănătății, Mihail Murașko, șeful Ministerului pentru Situații Excepționale, Evgheni Zinicev și șeful Rospotrebnadzor (Protecția consumatorului, n.r.), Anna Popova. De la Erevan, delegația va merge la Baku, precizează RIA Novosti, citând comunicatul MAE.
Înaintea plecării de la Moscova, șeful diplomației ruse, Serghei Lavrov, a vorbit despre tentativele de a submina acordul de pace pentru Nagornîi Karabah. Potrivit afirmațiilor sale, în regiune au fost observate încercări de a împiedica desfășurarea operațiunii de pace a Rusiei. ”Din păcate, există o astfel de tendință; o simțim, există încercări de a frâna ducerea la îndeplinire a declarațiilor președinților Rusiei și Azerbaidjanului și a premierului Armeniei, din 9 noiembrie”, a spus Lavrov.
Potrivit ministrului, cu toate acestea, toate părțile conflictului trebuie să recunoască faptul că acordul de pace se realizează cu succes. Șeful MAE Rus a subliniat că principala misiune a părții ruse este, acum, cea de a contribui activ la soluționarea cât mai rapidă a problemelor umanitare.
Anterior, la o consfătuire dedicată misiunii de pace a Rusiei în Nagornîi Karabah, președintele Vladimir Putin a avertizat că, în cazul reizbucnirii războiului în această regiune, sânge va fi pe mâinile celor care încearcă să frâneze realizarea acordurilor convenite în vederea reglementării conflictului. ”Oamenii care încearcă să facă acest lucru trebuie să înțeleagă că nu poate exista decât o singură alternativă – războiul”, a subliniat președintele. ”Și dacă, Doamne ferește, acest lucru se va întâmpla, sângele victimelor va fi pe mâinile celor care vor încerca să frâneze aceste acorduri”, a adăugat Putin.
La 9 noiembrie, Rusia, Armenia și Azerbaidjanul au adoptat o declarație comună de încetare a focului. Conform documentului, părțile aflate în conflict rămân pe pozițiile lor. Până la 1 decembrie, raioanele Agdam, Gazah, Kelbadjar și Lacin trec sub controlul Azerbaidjanului. Forțele ruse de menținere a păcii se vor afla de-a lungul liniei de contact și a coridorului Lacin, care face legătura între Nagornîi Karabah și Armenia, amintește Rambler.ru.
Europa riscă să se confrunte cu o nouă criză a gazelor pe fondul scăderii rapide…
Președintele Centrului pentru Comunicații Strategice, Dmitri Abzalov, consideră că liderul american, Joe Biden, „agravează serios…
81% dintre ruși au declarat că au încredere în președintele Vladimir Putin, 82% îi evaluează…
Președintele Serbiei a atras atenția liderilor occidentali să nu subestimeze declarațiile liderului rus. Aleksandar Vučić…
Vladimir Putin a avut la Kremlin o consfătuire cu conducerea Ministerului Apărării, cu reprezentanți ai…
La 21 noiembrie președintele Vladimir Putin s-a adresat cetățenilor țării cu un mesaj televizat. Publicăm…
This website uses cookies.