Kosaciov: Alegerea lui Sandu anunță schimbări ale politicii externe a Moldovei
16/11Putin a felicitat-o pe Maia Sandu pentru victoria în alegerile prezidențiale din Moldova
16/11Putin: Zeci de țări sunt gata să cumpere vaccinul rusesc
Zeci de țări vor să stabilească o colaborare în vederea livrării și producției în comun a vaccinului rusesc împotriva coronavirusului, a anunțat președintele Rusiei, Vladimir Puțin, la ședința plenară a reuniunii la nivel înalt a Asiei de Est, scrie cotidianul ”Kommersant”.
În Rusia a fost dezvoltat și se utilizează primul vaccin din lume împotriva Covid-19, ”Sputnik V”. Recent, a fost înregistrat și al doilea vaccin, ”EpiVakKorona”, al treilea aflându-se în testare clinică. ”Zeci de țări și-au exprimat deja dorința de a stabili o colaborare în vederea livrării și producției în comun a acestor preparate”, a explicat șeful statului.
Potrivit spuselor sale, în peste 40 de țări ale lumii au fost expediate mai mult de 1 milion de teste rusești. Rusia este gata să ofere și pe mai departe partenerilor sisteme de testare și reactivi rusești pentru diagnosticarea coronavirusului, inclusiv pe bază nerambursabilă, a adăugat liderul de la Kremlin.
Putin a amintit că în regiunea Asia-Pacific au fost înregistrate peste 20 de milioane de cazuri de infectare cu noul virus, ceea ce reprezintă 43,7% din numărul total de îmbolnăviri din lume. ”Rusia a venit cu inițiativa de a elabora, spre aprobarea liderilor statelor participate la reuniunile la vârf ale liderilor din Asia de Est, o declarație comună dedicată luptei împotriva pandemiei de coronavirus. Sper foarte mult că ideile noastre vor fi susținute și că documentul va fi adoptat”, a spus Putin.
”Kommersant” menționează, printre altele, că Organizația Mondială a Sănătății nu a exclus posibilitatea ca vaccinul ”Sputnik V” să fie inclus pe lista celor recomandate de instituția internațională.