Reprezentanții staff-ului campaniei electorale a actualului președinte al SUA, republicanul Donald Trump, au primit peste 130 de mărturii scrise, de la martori, despre diferite încălcări ale procedurii electorale în statul Michigan, precum și rapoarte despre mii de voturi exprimate în mod necorespunzător în statul Nevada. Acest lucru a fost anunțat luni, într-o conferință de presă la Washington, de către secretarul de presă de la Casa Albă, Kayleigh McEnany, care a vorbit în numele organizatorilor campaniei electorale a lui Trump.
”Doar în Michigan, au fost primite peste 130 de declarații scrise, individuale. Suntem, de asemenea, informați despre faptul că, în Nevada, mii de voturi au fost exprimate de către cei care nu aveau dreptul de a vota. Aflăm despre aceste rapoarte, le evaluăm, primim declarații în scris”, a spus ea, chemând la răbdare până la finalizarea evaluării acestor informații.
La rândul său, președintele Comitetului Național al Partidului Republican al SUA, Ronna McDaniel, a declarat că, într-unul dintre cazuri, un angajat al comisiei electorale din Michigan a declarat, în mărturia sa scrisă, că a fost instruit de conducere să dateze buletinele de vot primite tardiv, în mod retroactiv (adică cu datele de 2 sau 3 noiembrie), astfel încât să fie luate în calcul.
Alegerile prezidențiale din SUA au avut loc la 3 noiembrie. Potrivit prognozelor presei americane, democratul Joseph Biden a obținut sprijinul a cel puțin 270 de electori, ale căror voturi îi sunt necesare pentru victoria asupra președintelui actual, republicanul Donald Trump, în lupta pentru președinție. Biden și-a anunțat, deja, victoria în alegeri. Trump nu și-a recunoscut înfrângerea și și-a anunțat intenția de a se adresa în instanță cu privire la numărarea voturilor, deoarece, în opinia sa, în cursul alegerilor au existat numeroase încălcări din partea democraților.
Europa riscă să se confrunte cu o nouă criză a gazelor pe fondul scăderii rapide…
Președintele Centrului pentru Comunicații Strategice, Dmitri Abzalov, consideră că liderul american, Joe Biden, „agravează serios…
81% dintre ruși au declarat că au încredere în președintele Vladimir Putin, 82% îi evaluează…
Președintele Serbiei a atras atenția liderilor occidentali să nu subestimeze declarațiile liderului rus. Aleksandar Vučić…
Vladimir Putin a avut la Kremlin o consfătuire cu conducerea Ministerului Apărării, cu reprezentanți ai…
La 21 noiembrie președintele Vladimir Putin s-a adresat cetățenilor țării cu un mesaj televizat. Publicăm…
This website uses cookies.