Hot News
Alegeri în SUA. Lukianov: ”Este cazul să nu ne mai întrebăm cine-i mai bun pentru Rusia”
04/11
Putin, despre spărgătoarele de gheață unice ale rușilor
05/11

”Nu putem fi decât bucuroși”: Euro-2020 ar putea fi mutat complet în Rusia

Foto: Gazeta.ru

Publicația franceză Le Parisien a anunțat că UEFA analizează posibilitatea mutării complete în Rusia a campionatului de fotbal jubiliar al Europei – 2020. Inițial, se intenționa ca turneul să se desfășoare în 12 țări diferite, dar a intervenit pandemia de coronavirus, scrie agenția Rambler.

Inițial, cea de-a 16-a ediție a Campionatului European de Fotbal urma să se deruleze în vara anului 2020, pe 12 stadioane din 12 țări. Decizia a fost luată de Uniunea Asociaților Europene de Fotbal (UEFA), deoarece turneul urma să fie consacrat împlinirii a 60 de ani de la prima ediție.

Atunci, în 1960, echipa Uniunii Sovietice, avându-l drept căpitan pe Igor Netto și cu marele Lev Iașin în poartă, a învins Iugoslavia în finală și a devenit prima campioană a Europei. Răspândirea noului coronavirus a dat însă toate planurile peste cap: Euro-2020 nu s-a ținut deloc, fiind reprogramat pentru anul viitor, dar cu păstrarea oficială a denumirii și a listei stadioanelor care vor găzdui meciurile de fotbal.

Acum, pe fondul celui de-al doilea val al pandemiei de Covid-19 în Europa, UEFA nu mai crede că turneul va putea fi organizat într-un număr atât de mare de țări. Pe de- o parte, este foarte posibil ca, până la vară, situația epidemiologică să se îmbunătățească, dar pe de altă parte, în perioada în care urma să aibă loc turneul, fotbalul a fost, practic, în lockdown.

Potrivit informațiilor din Le Parisien, UEFA înțelege situația și analizează eventualitatea ca turneul să fie găzduit de Rusia. Jurnaliștii francezi menționează, de asemenea, că Rusia a depus deja, în primăvară, o cerere prin care asigura că este pregătită să organizeze întreg turneul și evidenția rata scăzută de infectări din țară. E adevărat că, acum, situația epidemiologică din Rusia nu mai este dintre cele mai bune, dar, până la vară, al doilea val va scădea în intensitate, iar desfășurarea competițiilor în interiorul unei singure țări va fi mai simplă și mai sigură.

În plus, Rusia are experiența de succes a Campionatului mondial din 2018, precum și infrastructura necesară, cu toate arenele construite pentru Mondialul de acum doi ani. În același timp, este mai mult ca sigur că turneul se va desfășura dacă nu cu tribunele goale, ceea ce, desigur, nimeni nu-și dorește, măcar cu un număr redus de spectatori și fără microbiști din alte țări.

”Discuții pe această temă se duc de mult. Nu putem fi decât bucuroși. Noi, în Rusia, ducem lipsă de astfel de competiții. Oamenilor le este dor de sport. Avem infrastructura de la CM-2018. Totul funcționează și așteptăm oaspeți”, a comentat situația deputatul rus Nikolai Valuev, fost campion mondial la box.

”Probabil că, în perioada pandemiei, Europa se teme că nu va putea asigura securitatea necesară, dar Rusia va fi în stare. Iar pentru asta, nu pot decât să se bucure. Încă își mai amintesc de Campionatul Mondial din Rusia”, a adăugat deputatul.

Rambler menționează că, în orice caz, Rusia trebuie să găzduiască o parte din Euro jubiliar, pentru că la Sankt- Petersburg, pe stadionul clubului ”Zenit”, sunt planificate trei meciuri din faza de grupe și unul din semifinală.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2979769