Corneliu Vlad: Lumea nu poate fi gestionată de reguli arbitrare și grupări restrictive (II)
03/11Rușii în România: Egor Popov a venit cu planuri mari la Zalău: “Sper să câştigăm campionatul!”
03/11Cum vor fi relațiile dintre Rusia și SUA după alegerile americane
Elita americană consideră Rusia nu un partener, ci un concurent, ba chiar un adversar, motiv pentru care nici una dintre echipele politice nu va încerca, după victoria în alegerile prezidențiale din Statele Unite, să normalizeze relațiile cu Moscova, a declarat, pentru RIA Novosti, Agvan Mikaelean, membru al Consiliului director al Companiei internaționale de audit și consultanță, FinExpertiza.
”În momentul de față, întreaga elită americană consideră Rusia nu un partener, ci un concurent; mai precis, un adversar, practic. Iată de ce, nici una dintre cele două echipe nu va încerca să stabilească relații cu Rusia. Altfel spus, din punctul de vedere al intereselor rusești, America alege nu între rău și bine pentru Rusia, ci între rău și mai puțin rău”, crede Mikaelean.
În opinia lui, republicanul Donald Trump și democratul Joe Biden, ce luptă pentru președinția SUA, nu sunt interesați de normalizarea relațiilor ruso-americane. ”De precizat că democrații au o atitudine mult mai negativă față de Rusia decât Trump personal. În același timp, teoretic vorbind, dacă Biden va putea stabili relații cu China și va renunța la măsurile protecționiste, acest lucru va conduce la stabilizarea piețelor de capital și la creșterea comerțului internațional, cu efect pozitiv asupra economiei Rusiei”, a apreciat interlocutorul agenției RIA Novosti.
”Protecționismul și războiul comercial dintre SUA și China este perceput de piețe ca un semnal negativ categoric, ce presupune limitarea creșterii economice. Pentru economii, măsurile protecționiste reprezintă un puternic factor de frânare. De aceea, slăbirea acestora trezește unele speranțe în rândul investitorilor și a mediului de afaceri din întreaga lume”, a concluzionat analistul.