Hot News
MAE rus, despre rezoluția Bundestagului privind memoria victimelor de război
30/10
Putin a admis ca raioanele din zona Karabah, ocupate de Armenia, să fie retrocedate Azerbaidjanului
30/10

Rușii au dat năvală în magazine din cauza Covid-19

Foto: RIA Novosti

Aproximativ o treime din populația Rusiei se pregătește pentru introducerea unor noi măsuri de restricții din cauza pandemiei de Covid-19, iar o parte dintre ei au început, deja, să cutreiere magazinele, pentru o aprovizionare pe termen mai lung, informează cotidianul RBK, citând rezultatele unui studiu realizat de agregatorul de anunțuri ”Iula” și agenția ResearchMe.

Potrivit acestora, 20% dintre persoanele intervievate cumpără produse de primă necesitate, dar 12% achiziționează inclusiv mărfuri din alte categorii, de teamă că magazinele nealimentare vor fi închise.

51% dintre locuitorii regiunilor au început să facă mai des cumpărături în zona lor de domiciliu încă din toamnă, când au fost reintroduse primele măsuri de restricții. 40% dintre repondenți au declarat că încearcă să facă economii și să cumpere doar strictul necesar, în timp ce fiecare al 10-lea participant la sondaj a afirmat că și-a propus să se aprovizioneze mai des de pe internet, în regim online.

În acest context, ”Kommersant” menționează că, în ajun, secretarul de presă al președintelui rus, Dmitri Peskov, a catalogat drept fără precedent ritmul de răspândire a coronavirusului în țară. Potrivit afirmațiilor sale, în unele regiuni, a fost atinsă limita maximă de ocupare a locurilor din spitale pentru persoanele infectate cu SARS-CoV-2. Iar Președintele Vladimir Putin a anunțat că în Rusia nu se intenționează un lockdown național din cauza noului virus.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2979956