”Continuă să se mențină o situație încordată la granițele de vest ale Statului Uninonal , unde NATO își intensifică prezența pe poziții avansate. În condițiile conjuncturii militare și politice care s-a creat în regiune, precum și pe fondul noilor provocări și amenințări, reprezentate, în primul rând, de terorismul internațional, Ministerul Apărării al Rusiei consideră asigurarea securității militare a Statului Unional drept una dintre misiunile sale prioritare”, a spus Șoigu în discuția purtată, în regim video, cu omologul său din Belarus.
Șeful Apărării Rusiei a constatat că NATO continuă să-și perfecționeze infrastructura militară, făcându-și, la granițele Statului Unional, stocuri de mijloace materiale și tehnice, de arme și tehnică militară.
În pofida pandemiei de coronavirus, intensitatea exercițiilor militare ale blocului militar nu scade. În același timp, segmentul apărării antiaeriene americane se întărește, iar sistemele ei de lansare pot fi folosite, potrivit ministrului Șoigu, inclusiv pentru armament de atac.
Ministrul Apărării al Republicii Belarus, Viktor Hrenin, a arătat, la rândul său, că în țările vecine crește numărul manevrelor NATO, sporește prezența armatei Statelor Unite. În ultimii ani, gruparea de rotație a NATO din statele aflate la granița cu Belarus a crescut, potrivit spuselor sale, de mai bine de 17 ori, pentru ca acum să ajungă la 10.000 de militari.
”Cu susținerea aliaților lor din NATO, SUA s-au retras din acordurile privind apărarea antirachetă, Cerul Deschis și rachetele de raza medie și mai scurtă de acțiune și, de asemenea, au refuzat să ratifice versiunea adaptată a Tratatului privind armele și forțele convenționale din Europa. Toate acestea au darul de a arunca în aer securitatea internațională și regională și de a oferi un cadru legal pentru militarizarea continentului european printr-o prezența americană permanentă”, consideră oficialul belorus
Se pare că în avion s-ar fi aflat și medaliata cu bronz la proba de…
Serghei KARAGANOV,doctor în istorie, profesor emerit, director științific al Facultății de Economie Mondială și Politică…
Delegația parlamentară georgiană și-a suspendat activitatea în cadrul APCE după adoptarea unei rezoluții ce îndeamnă…
Profesorii din liceele și universitățile militare trebuie să meargă pe linia contactului de luptă, este…
Cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, a mulțumit Statelor Unite pentru că au eliberat Germania de nazism…
Închiderea expoziției Rusiei de la muzeul fostului lagăr de concentrare de la Auschwitz-Birkenau este continuarea…
This website uses cookies.