Viorica Dăncilă: Cum ar trebui Occidentul să regândească relația cu Rusia
27/10Serghei Lavrov: Sancțiunile UE din cauza lui Navalnîi sunt ilegale
27/10Corneliu Vlad: Lumea nu poate fi gestionată de reguli arbitrare și grupări restrictive (I)
Dezbaterea planetară despre ordinea/haosul lumii a devenit mai consistentă în ultimii ani, pentru a dobândi un caracter și mai acut sub impactul crizei sanitare și a iminentelor crize economice, politice și de securitare ce se profileaza tot mai distinct la orizontul omenirii. Covid-19 pune la grea încercare perspicacitatea și simțul de prevedere nu numai în rândul factorilor de decizie, dar și pentru omul de rând, acum când lumea pare să-și fi ieșit din țâțâni, cum ar spune Shakespeare. Și nu esre deloc întâmplător că genericul întrunirii din acest an a Clubul Internațional ”Valdai” a fost viitoarea ordine mondială, iar președintele Putin a făcut cu acest prilej o amplă expunere.
De câțiva ani, liderul de la Kremlin acordă o atenție deosebită marilor mutații din lumea de azi, care se află “în pragul unor schimbări dramatice, dar și al unor schimbări tectonice în toate domeniile vieții”, cum a punctat la începutul analizei sale. “Dezvoltarea rapidă și exponențială” a unor procese care vizează ordinea mondială – apreciază președintele Putin – pune omenirea în față unei întrebări fundamentale: evoluția vieții internaționale va impune “noi reguli sau un joc fără reguli”? Întrebare cu atât mai presantă cu cât “jocul fără reguli devine din ce în ce mai oribil și pare uneori să devină un fapt împlinit”. Președintele Putin n-a exemplificat în expunerea sa, dar faptul e confirmat de intenții și acțiuni concrete din ultimii ani.
În discursurile unor lideri occidentali se vorbește cu insistență sporită de “reguli” și nu de legi și norme ale vieții internaționale. Organizații cu vocație internațională începând cu ONU sunt considerate caduce și anacronice, sunt recuzate importante tratate internaționale, se aplică sancțiuni arbitrare între state, drepturile și obligațiile statelor sunt nesocotite iar “regulile” invocate la modul general nu sunt consacrate în niciun fel și nici măcar definite în mod clar. Haosul, deconstrucția, destructurarea se extind pe eșichierul planetar, cu efecte dezastruoase asupra păcii și stabilității generale. Mai mult, apar încercări de instituționalizare a acestei stări nefirești și preocupante.
În 2014, la Scowcroft Center din Washington a fost lansată ideea creării unui grup D10, un fel de “G7 extins al democrației”, cum îl numea “The Guardian”. Un construct care ar urma să includă statele occidentale din Europa și America de Nord membre ale G7, dar și state din Asia-Pacific. În 2019, Tony Blinken, asistent al lui Joe Biden pentru securitate națională și analistul neoconservator Robert Kagan puneau în circulație proiectul unei “ligi” a democrațiilor, pe care se grăbeau să o prezinte “nu ca o cruciadă, ci ca un mijloc de acțiune colectivă” (care să fie oare diferența?). Scopul urmarit fiind cât se poate de evident: crearea unui cadru care să reunească mari puteri și puteri regionale, preponderent occidentale, dar și alte state, aliate lor și care să excludă nu numai Rusia și China, dar și alte puteri emergente precum India, Brazilia etc., care, scria tot “The Guardian”, sunt “mai mult parte a problemei decât parte a soluției”. Idee preluată și de premierul britanic Boris Johnson, care vorbea în vara acestui an de un grup G10 incluzând actualul G7 plus Coreea de Sud, India și Australia, care să se opună extinderii structurilor G5 ale Chinei și să reducă dependența livrărilor de echipament medical și farmaceutic Made în China – după cum scria “Foreign Policy” în iunie 2020. Într-o abordare diferită, pe fondul amânării repetate a întrunirii în acest an a G7, președintele Trump a propus invitarea la reuniune a Indiei, Coreei de Sud, Australiei și Rusiei, idee neacceptată însă în interiorul G7. În sfârșit, în contextul campaniei electorale prezidențiale din SUA, Joe Biden a propus “un summit al democrațiilor”, propunere la care vom reveni. Să constatăm deocamdată, în primul rând, faptul că intenția unor asemenea proiecte de noi grupări de state occidentale și proccidentale este constant aceeași: îndepărtarea Rusiei și Chinei din forurile și dezbaterile la nivel înalt între cele mai importante state ale lumii și crearea unor formule de consultări, dezbateri, decizii ale marilor puteri ale lumii în cadru restrictiv, arbitrar, formule care să se substituie actualei armături instituționale a dreptului și relațiilor internationale care sunt ONU și instituțiile sale specializate, adică forurile de vocație universală care au asigurat în întreaga perioadă postbelică pacea și securitatea lumii și au evitat declanșarea unui nou război mondial.
Este de înțeles, în acest context, faptul că Rusia, liderul de la Kremlin, au pledat și militat în toți acești ani pentru menținerea, consolidarea și sporirea eficienței marilor organizații internaționale existente, pentru rolul primordial al Consiliului de Securitate al ONU ca factor decisiv în problemele păcii și războiului, pentru menținerea dreptului de veto al membrilor permanenți ai Consiliului de Securitate și pentru însușirea așa cum se cuvine a lecțiilor celui de al Doilea Război Mondial. În interventiile sale publice din acest an și în acțiunile concrete de politică externă ale Moscovei, președintele Putin a confirmat clar că nu poate subscrie la “ipoteza potrivit căreia structurile internaționale existente trebuie să fie complet reconstruite și chiar respinse ca învechite și complet desființate”. Dimpotrivă, a accentuat președintele Putin la reuniunea Clubului ”Valdai”, “este importantă prezervarea mecanismelor de baza ale menținerii securității internaționale, care s-au dovedit eficiente”. În același timp, a ținut să sublinieze liderul Rusiei, ideea „ajustării aranjamentului instituțional al politicii mondiale merită să fie cel puțin discutată, fie și întrucât corelația forțelor, potențialităților și pozițiilor statelor s-a schimbat considerabil, îndeosebi în ultimii 30-40 de ani”.
La Clubul ”Valdai”, președintele Putin a sintetizat liniile de forță ale noilor sinergii ale puterii care definesc și modelează starea de fapt a lumii actuale, în plină reașezare.
(Va urma)