Hot News
Serghei Lavrov, despre relațiile cu UE, despre START-3 și altele
16/10
Expert militar: Care ar fi răspunsul Rusiei la un atac nuclear al SUA, din Germania
17/10

Putin a propus prelugirea cu un an a START-3, fără condiții

Foto: RIA Novosti

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a propus prelungirea cu un an a Tratatului privind reducerea armamentului strategic ofensiv (START-3), fără condiții, relatează RIA Novosti.

Potrivit liderului rus, acest lucru ar permite ”desfășurarea unor tratative consistente, pe toți parametrii acelor probleme” ce sunt reglementate prin astfel de acorduri.

Putin a arătat că prelungirea START-3 permite ca statele interesate de păstrarea stabilității strategice ”să nu fie lăsate fără un document fundamental, cum este Tratatul privind armamentul strategic ofensiv”.

De asemenea, președintele i-a cerut ministrului Afacerilor Externe, Serghei Lavrov, să formuleze cât mai rapid poziția Moscovei în privința START-3, să o aducă la cunoștința Washingtonului și să primească răspuns.

”Vom face, cât se poate de repede, Vladimir Vladimirovici”, l-a asigurat Lavrov pe șeful statului.

Semnat în 2010, Tratatul START-3 rămâne singurul acord în vigoare între Rusia și Statele Unite în domeniul limitării armamentelor.

Conform START-3, fiecare dintre părți trebuie să-și reducă arsenalele nucleare de așa manieră încât, în viitor, peste șapte ani, volumele însumate de armament să nu depășească 700 de rachete intercontinentale balistice și rachete balistice pe submarine și bombardiere grele, precum și 1550 de focoase și 800 de instalații de lansare desfășurate și nedesfășurate. Acordul obligă Moscova și Washingtonul să procedeze, de două ori pe an, la schimb de informații referitoare la volumul de focoase și de purtătoare.

La 5 februarie 2018 s-a împlinit termenul limită până la care Rusia și SUA trebuiau să atingă indicatorii de control conform START-3. Tratatul expiră în februarie 2021, iar Washingtonul a subliniat, la diferite nivele, necesitatea includerii Beijingului în tratative, pentru elaborarea unui nou acord nuclear trilateral între Rusia, China și SUA. Partea chineză respinge această idee.

Serghei Lavrov a subliniat, în repetate rânduri, că Moscova se pronunță pentru prelungirea START-3 fără condiții preliminare.

Trimisul special al președintelui SUA pentru controlul armelor, Marshall Billingslea, a afirmat, anterior, că Washingtonul este gata ”chiar și mâine” să prelungească START-3 în schimbul unei înghețări reciproce a arsenalelor nucleare și al unei serii de alte condiții, susținând că ar fi ajuns chiar la un acord ”de principiu” cu Moscova, în acest sens. În replică, viceministrul de Externe al Rusiei, Serghei Riabkov, a declarat că poziția Statelor Unite în această chestiune este inacceptabilă pentru Rusia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2979885