El a explicat că la deleția (ștergerea, dispariția unui fragment de le nivelul unui cromozom, n.r.) cromatinei spermatozoizilor, fătul se dezvoltă până la un anumit moment, după care se produce avortul spontan. Specialistul a arătat că problema nu a fost observată, fiind în fundalul ”agitației principale”.
Aceste modificări sunt puse pe seama influenței pe care o exercită noul coronavirus asupra fertilității masculine. Astfel, spermatozoizi separați se pot lipi între ei sau cu alte componente ale materialului seminal, motiv pentru care nu se pot deplasa și fertiliza ovulul, fapt ce-i poate afecta pe cei ce-și doresc copii.
Rambler amintește, în context, declarația ministrului Sănătății al Rusiei, Mihail Murșako, potrivit căruia, în Rusia, situația generată de răspândirea noului coronavirus devine deosebit de tensionată. Ministrul a arătat că nu toți cetățenii respectă recomandările impuse pentru lupta împotriva noului virus și a subliniat că respectarea lor va permite minimalizarea riscurilor pentru țară și economie.
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a emis un decret în acest sens. Potrivit presei, în total…
Bulgaria nu va semna cu Ucraina acordul de cooperare în domeniul securității și se va…
Cancelarul german Olaf Scholz a reacționat dur la ideea președintelui Poloniei, Andrzej Duda, da confiscare…
Președintele Vladimir Putin a permis cumpărătorilor străini de gaz rusesc să plătească în ruble pentru…
Ilia KRAMNIK, cercetător la Centrul pentru studii de planificare strategică al IMEMO ”E.Primakov” al Academiei…
Creșterea livrărilor de gaz lichefiat în Uniunea Europeană ar putea avea un impact negativ asupra…
This website uses cookies.