Deliaghin a amintit că oricareve evenimente majore din SUA au, fără îndoială, impact asupra altor țări. El a dat ca exemplu criza din 2008, din care, în opinia sa, Rusia nu și-a putut reveni până acum, deoarece, de atunci, există o tendință stabilă de scădere a economiei. Tocmai de aceea, a subliniat economistul, autoritățile ruse știu că este extrem de necesar să se pregătească pentru alte șocuri venite din partea americană. Dintre toate, principalul este, aproape garantat, un război civil, care, în opinia lui Deliaghin, va începe în noiembrie 2020.
El a spus că americanii au obiceiul de a încerca să-și arunce problemele „la periferia lumii”. Ei vor încerca să depășească dificultățile financiare, inclusiv din contul resurselor rusești, a menționat expertul. Astfel, potrivit acestuia, Moscova ar trebui să pregătească măsuri de contracarare a acțiunilor SUA. În plus, autoritățile ruse ar trebui să fie pregătite pentru o deteriorare a situației din țară.
Anterior, după cum a informat „Rambler”, politologul Evgheni Satanovski, pentru care lucrurile se prezintă mult mai sumbru, a declarat că un război între Rusia, pe de o parte și Vestul, cu partenerii săi, pe de alta, este inevitabil. Potrivit lui Satanovski, acest lucru este demonstrat de înaintarea constantă a SUA și a NATO mai aproape de granițele Rusiei. Acest fapt reflectă comportamentul unor țări precum SUA și Germania, „micul șarpe cu trei capete al statelor baltice și Ucraina”, în plus, Turcia, Japonia și Marea Britanie. Politologul a acuzat aceste țări de ”mârșăvii” – ”obrăznicie, atacuri, șantaj, acuzații și insulte”. Politologul a subliniat că războiul este inevitabil, însă, înainte de aceasta, în opinia sa, se vrea ca Rusia să fie slăbită, ruinată și distrusă din interior.
Europa riscă să se confrunte cu o nouă criză a gazelor pe fondul scăderii rapide…
Președintele Centrului pentru Comunicații Strategice, Dmitri Abzalov, consideră că liderul american, Joe Biden, „agravează serios…
81% dintre ruși au declarat că au încredere în președintele Vladimir Putin, 82% îi evaluează…
Președintele Serbiei a atras atenția liderilor occidentali să nu subestimeze declarațiile liderului rus. Aleksandar Vučić…
Vladimir Putin a avut la Kremlin o consfătuire cu conducerea Ministerului Apărării, cu reprezentanți ai…
La 21 noiembrie președintele Vladimir Putin s-a adresat cetățenilor țării cu un mesaj televizat. Publicăm…
This website uses cookies.