Hot News
S-a aflat despre momentul reîncheierii tratatului START-3 între Statele Unite și Rusia
12/10
Rusia expulzează doi diplomați bulgari
12/10

Jurnalistul britanic, despre contaminarea Pacificului de către americani

Foto: Ruters

O nouă carte, ”Otrăvirea Pacificului” ( Poisoning the Pacific), care vede lumina tiparului astăzi în Marea Britanie, vorbește despre contaminarea, timp de o perioadă îndelungată, a pământurilor popoarelor indigene, precum și a unei zone extinse din Oceanul Pacific, de către militarii americani. Scrisă de jurnalistul britanic John Mitchell, cartea se bazează pe mai mult de 12.000 de pagini de documente obținute în temeiul legii americane privind libertatea informațiilor (FOIA), precum și pe rezultatele realizării unor interviuri cu rezidenți local, veterani ai Forțelor Armate și cercetători.

“Guvernul SUA a încercat, în repetate rânduri, să ascundă infectarea prin minciuni, dezinformare și atacuri împotriva reporterilor”, a declarat Mitchell pentru Guardian, explicând că a experimentat acest lucru pe pielea sa.

Cartea susține că, de zeci de ani, militarii americani au fost neglijenți fața de ecosistemele de la bazele și facilitățile lor din Pacific, permițând forțelor lor armate să încalce drepturile popoarelor indigene, să pună mâna pe pământurile lor și să afecteze mediul natural.

De zeci de ani, drept urmare a operațiunilor militare ale SUA, Oceanul Pacific a fost contaminat  cu substanțe toxice, inclusiv deșeuri radioactive, agenți neuroparalizanți și preparatul otrăvitor Orange,  contaminat cu dioxină.

Cartea jurnalistului britanic citează, în special, materiale documentare conform cărora “armata SUA a depozitat în Oceanul Pacific 29 de milioane de kilograme de iperită și agenți neuroparalizanți și 454 tone de deșeuri radioactive”.

Astfel, cantități mari de gaz sarin, după cum confirmă documentele Guvernului SUA, au fost eliberate în mediu, în timpul distrugerii acestuia în atolul Johnston, situat lângă Hawaii. Potrivit lui Mitchell, chiar și în 2020, americanii continuă să ignore vocile popoarelor indigene. În iulie, când zeci de situri care conțin rămășițe umane și artefacte culturale au fost găsite, în timpul săpăturilor militare din Guam, rezidenții locali, în special indigenii din poporul Chamorro, au fost șocați de acest lucru. Cu toate acestea, descoperirea nu a împiedicat Pentagonul să deschidă o nouă bază în Guam, la începutul lunii octombrie.

                                                                                                                                                                                     (După ”Rossiiskaia Gazeta”)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2979963