Hot News
Clădirea MAE rus din Piața Smolenskaia din Moscova/ RIA Novosti
MAE rus: Cine se află în spatele provocării regizate cu Navalnîi?
10/10
SUA, condiție pentru prelungirea START-3
11/10

Kosaciov, despre inițiativa unui deputat ucrainean de a cumpăra vaccin rusesc

Deputatul Radei Supreme Aleksandr Kaciura/ Foto: hvylya.net

Deputatul ucrainean Aleksandr Kaciura a propus ca autoritățile de la Kiev să cumpere vaccinul rusesc împotriva noului coronavirus, subliniind că, pentru un stat, prioritatea  trebuie să fie sănătatea cetățenilor lui, informează TASS.

Comentând declarația lui Kaciura, ce reprezintă în Rada Supremă (Parlamentul ucrainean, n.r.) partidul președintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, ”Sluga Naroda” (Servitorul Poporului, n.r.), senatorul rus Konstantin Kosaciov, șeful Comitetului pentru afaceri internaționale, a apreciat că politicianul ucrainean pune interesele oamenilor mai presus de cele geopolitice, spre deosebire de șeful statului însuși, Volodimir Zelenski, care nu a reușit nici acum să devină președintele tuturor ucrainenilor.

”Aceste cuvinte diferă izbitor de declarația președintelui Zelenski, pentru care un vaccin poate fi cumpărat numai de la parteneri occidentali. Slavă Domnului, însă, că pentru deputatul din partea Partidului ”Sluga Naroda”, interesele oamenilor sunt mai presus de interesele geopoliticii. Pentru liderul acestui partid, domnul Zelenski, totul este, se parte, invers. Ceea ce nu poate fi decât regretabil, la fel ca și dezamăgirea provocată de actualul președinte ucrainean, care nu a reușit nici până acum să devină președintele tuturor cetățenilor Ucrainei”, a spus Kosaciov, citat de agenția TASS.

Vorbind la un post de televiziune, deputatul Kaciura a propus să se cumpere, din Rusia, vaccin împotriva infecției de coronavirus, dacă își va dovedi eficacitatea. El a subliniat că pentru un stat, prioritatea trebuie să fie sănătatea și viața cetățenilor.

La 6 octombrie, șeful Consiliului politic al formațiunii ”Platforma de Opoziție – Pentru Viață”, Viktor Medvedciuk, l-a rugat, telefonic, pe președintele Rusiei,

Vladimir Putin, să analizeze posibilitatea de a livra Ucrainei vaccinul rusesc. Politicianul ucrainean a anunțat că el și familia lui au testat pe propria piele acest vaccin. În ceea ce-l privește pe președintele Zelenski, el a recunoscut că Ucraina nu poate să dezvolte independent un vaccin, dar  că este gata să-l producă, dacă se va înțelege cu țările dezvoltatoare. El a asigurat că producția de vaccin din Ucraina va putea acoperi consumul intern al țării și a anunțat că există planuri în vederea înființării unui centru de cercetare, care să se ocupe de dezvoltarea de vaccinuri. Secretarul de presă al președintelui rus, Dimitri Peskov, a declarat că problema livrării vaccinului depinde de poziția conducerii ucrainene.

Ministrul Sănătății al Ucrainei, Maksim Stepanov, a declarat, la 4 octombrie, că autoritățile de la Kiev negociază achiziționarea unui vaccin împotriva noului coronavirus cu toate marile companii ale lumii, aflate în faza a treia de testare a preparatului.

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2979600