Hot News
Volodin: Putin l-a salvat pe Navalnîi
02/10
Peskov a povestit cum a lucrat CIA cu Navalnîi
02/10

Lavrov: Berlinul s-a înscris pe linia de descurajare a Rusiei

Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov/ Foto: RIA Novosti

Ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a declarat că, la Berlin, se fac auzite acum acuzații nefondate, ultimatumuri și amenințări la adresa Rusiei, relatează Rambler.ru.

”Berlinul și-a stabilit un curs care vizează descurajarea Rusiei; se aud acuzații nefondate, ultimatumuri, amenințări la adresa noastră. Sunt evidente adâncile lacune din memoria unor politicieni germani despre destinația istorică a țărilor noastre în afacerile europene și mondiale”, a subliniat Lavrov, în mesajul său transmis participanților la forumul ”Repere ale relațiilor reciproce ruso-germane”, organizat cu prilejul împlinirii a 30 de ani de la Tratatul privind reglementarea definitivă în privința Germaniei.

În același timp, șeful diplomației de la Moscova a apreciat că mai sunt șanse pentru depășirea tensiunilor dintre cele două țări, dar că ”multe vor depinde de maturitatea reprezentanților societății civile”.

Pe de altă parte, Lavrov a declarat că Moscova regretă faptul că, din cauza miopiei politicii ”centrate pe NATO”, Europa traversează o criză de încredere, iar potențialul relațiilor dintre Rusia și Germania nu este pus în valoare. ”Din păcate, ca urmare a miopiei politicii centrate pe NATO și a jocurilor geopolitice în căutare de avantaje unilaterale, Europa traversează astăzi o serioasă criză de încredere, iar amplul potențial multi-plan al cooperării ruso-germane rămâne, în continuare, nepus în valoare”, a subliniat ministrul Lavrov.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2978763