File de istorie. Acum 82 de ani a fost semnat Acordul de la München, o cârdășie a Europei ”democratice” cu Germania nazistă

Ca urmare a Acordului de la München, țările occidentale au aprobat începutul dezmembrării Cehoslovaciei de către Germania nazistă și sateliții ei.

”Cârdășia” de la München este un acord redactat la München, la 29 septembrie 1938 și semnat a doua zi – 30 septembrie, de prim-miniștrii Marii Britanii – Neville Chamberlain, Franței – Edouard Daladier, Italiei – Benito Mussolini și de Reichcancelarul Germaniei, Adolf Hitler.

Ca urmare a acordului, aceste țări occidentale au autorizat începerea capturării Cehoslovaciei de către Germania nazistă. Sau, mai bine zis, prevedea transferul Regiunii Sudeților din Cehoslovacia către Germania (cu toată infrastructura și fortificațiile, fabricile, stocurile de materii prime, căile de comunicații, etc.), precum și satisfacerea, pe seama Cehoslovaciei, a revendicărilor teritoriale ale Ungariei și Poloniei.

Reprezentanților cehoslovaci nu li s-a permis să participe la discuțiile cu privire la acest acord – la fel ca și Uniunii Sovietice. Chamberlain și Daladier au acceptat condițiile lui Hitler și, împreună, au exercitat presiuni asupra guvernului cehoslovac. Ca rezultat, președintele Beneš a acceptat Dictatul de la München fără consimțământul Adunării Naționale, în ciuda faptului că Guvernul sovietic a avut disponibilitatea de a oferi asistență militară Pragăi, conform Tratatului sovieto-cehoslovac de ajutor militar reciproc.

Impusă Cehoslovaciei prin forță, cu încălcarea dreptului internațional și a legilor țării, ruperea Regiunii Sudeților din trupul țării a fost doar începutul procesului de dezmembrare a Cehoslovaciei. Deja, în martie 1939, trupele germane au ocupat Praga, finalizând înghițirea acestei țări.

Acordul de la München a fost una dintre cele mai clare manifestări ale “politicii de împăciuire” a lui Hitler, promovate de guvernul Marii Britanii și de cel al Franței în ajunul celui de-al Doilea Război Mondial, cu scopul de a realiza o cârdășie cu Germania nazistă pe seama țărilor din Europa Centrală și de Sud-Est și de a îndepărta agresivitatea lui Hitler de la Marea Britanie și Franța prin direcționarea ei în est, împotriva Uniunii Sovietice.

Dar, asemenea acțiuni au dus la faptul că Hitler a folosit aceste țări pentru a întări Germania, care, anul viitor, ocupa aproape întregul teritoriu al Europei, declanșând războiul. Și tocmai Acordul de la München a devenit o etapă importantă în pregătirea celui de-al Doilea Război Mondial. În timpul Tribunalului de la Nurnber, Hermann Göring, mâna dreaptă a lui Hitler, va spune: ””De ce noi, germanii, suntem singuri pe banca acuzaților? La urma urmei, guvernele voastre, domnii judecători – englezul Lorenz și francezul De Vabre – ne-ați dezlegat mâinile la München…”

După încheierea Acordului de la München, Stalin nu și-a mai făcut iluzii cu privire la Occident, iar Uniunea Sovietică a fost nevoită să se întoarcă în cealaltă direcție. Moscova se temea că Berlinul, Londra și Parisul ar putea să se unească, într-o anumită formă și să acționeze, împreună, împotriva Uniunii Sovietice ”, constată Boris Șmeliov, prorector al Școlii Internaționale Superioare din Moscova, doctor în științe istorice.

În situația din 1939, Pactul Molotov-Ribbentrop a devenit un mijloc de protejare a URSS de o configurație nefavorabilă a forțelor din Europa.

Deja în anii postbelici, Cehoslovacia, susținută de URSS și de alte țări socialiste, a ridicat problema recunoașterii nevalidității Acordului ilegal de la München. Conform acordului dintre Cehoslovacia și Republica Federală Germania, încheiat în 1973, participanții săi consideră Acordul de la München, “… având în vedere relațiile lor reciproce în conformitate cu acest acord, nul și neavenit”.