Corneliu Vlad: Va lua ONU un nou start?
29/09NATO încearcă să distrugă alianța militară dintre Rusia și Belarus
30/09Kremlinul a cerut Turciei să nu ”toarne gaz peste foc”
Kremlinul este convins că declarațiile legate de un eventual ajutor militar pentru Azerbaidjan și Armenia, aflate în conflict din cauza regiunii Nagorno-Karabah, nu fac decât să toarne gaz peste foc. Părțile trebuie convinse să revină la metoda politică și diplomatică de reglementare a situației, a declarat secretarul de presă al Președintelui rus, Dmitri Peskov, citat de TASS.
”Înainte de toate, Kremlinul pornește de la necesitatea încetării imediate a focului și a ostilităților militare. Orice declarație, despre orice fel de susținere armată sau activitate militară înseamnă a turna gaz peste foc. Suntem categoric împotrivă și nu suntem de acord cu o astfel de abordare a problemei”, a subliniat reprezentantul Kremlinului.
”Cerem tuturor părților, în special țărilor partenere nouă, precum Turcia, să facă tot posibilul pentru a convinge părțile aflate în conflict să înceteze focul și să revină la o soluționare pașnică, prin mijloace politice și diplomatice, a acestui conflict care datează de o grămadă de vreme”, a spus Peskov.
El a subliniat că ”partea rusă se află într-un permanent contact, la diferite niveluri, cu Erevan, Baku și Ankara”. ”Strângem toate informațiile referitoare la ceea ce se întâmplă pe linia de contact, urmărim toate știrile care apar, analizăm situația și folosim aceste cunoștințe pentru a stabili viitoarea noastră poziție și următorii pașii ce trebuie făcuți, împreună cu partenerii noștri din Grupul OSCE”, a adăugat secretarul de presă al liderului rus.
Peskov a declarat, totodată, că Rusia și țările co-președinte ale Grupului de la Minsk al OSCE trebuie să ocupe o poziție responsabilă, fără spirit aventurier, pentru soluționarea situației din Nagorno-Karabah.
”Firește, trebuie să înțelegeți că, în calitate de co-președinte responsabil al respectivului grup OSCE, Federația Rusă, ca și alți co-președinți, este obligată să adopte o poziție echilibrată, o poziție responsabilă, lipsită de orice spirit aventurier”, a afirmat reprezentantul Kremlinului. Potrivit afirmațiilor sale, ”numai o astfel de abordare asigură Moscovei posibilitatea de a-și oferi în mod eficient rolul său de mediator în soluționarea acestui conflict”.
Pe de altă parte, Peskov a precizat că evenimentele de pe linia de contact din Nagorno-Karabah reprezintă o temă de analiză profundă în cadrul Organizației Tratatului de Securitate Colectivă (ODKB). ”În rest, mă abțin de la orice comentarii, pornind exclusiv de la faptul că este un subiect extrem de sensibil, în care toți trebuie să fie de o corectitudine absolută și să dea dovadă de prudență”.