Categories: Amintirile unui corespondent rus în România

Timp, înapoi! Vyacheslav Samoshkin (L): SMOG înseamnă ”Am putut”

Vyacheslav Samoshkin

Timp, înainte! Valentin Kataev

Dacă, pentru români, mijlocul anilor ’60 a însemnat începutul unei deschideri în materie de artă și de literatură, fie ea și nu prea îndelungată, pentru noi, sovieticii, apunea scurta epocă de ”dezgheț” hrusciovist și se instala așa-zisa perioadă de ”stagnare” brejnevistă. Spre deosebire de generația precedentă de poeți, din care făceau parte Evgheni Evtușenko, Andrei Voznesenski, Bella Ahmadulina, Bulat Okudjava și alții – poeții care s-au grupat ulterior în jurul SMOG-ului nu prinseseră trenul ”dezghețului”, fiind prea tineri; dar, când ei au crescut și au încercat să intre pe scena literară, ușile erau deja închise. De aceea, aceștia au primit denumirea de ”generația oprită”…

În mare parte, noi, ”smoghiștii”, eram studenți la Universitatea ”Lomonosov” din Moscova. Naivi, credeam că liberalizarea hrusciovistă încă nu și-a epuizat resursele. Mai curând, doream să credem așa. Și ceea ce, cu 20 ani mai târziu, în epoca Gorbaciov, părea normal și anume înființarea unei asociații informale, adică fără aprobare de ”sus”, în anii ’60 era interzis. Iată de ce asociația noastră de poeți, la care au participat și o seamă de artiști plastici, a fost curând interzisă de autorități, iar noi toți am fost supuși presiunilor – până la exmatricularea din universitate, pentru unii. De aceea, noi ne spuneam, mai în glumă, mai în serios, parafrazând un clasic rus, că smoghiștii au venit, dar nu a venit vremea lor…

Februarie 1965. Un grup de ”smoghiști”, la căminul Școalei Superioare de Arte Plastice ”Stroganov” din Moscova: Leonid Gubanov (sus-dreapta), rândul de jos (de la stînga la dreaptă): Vyacheslav Samoshkin, Leonid Kurilo, Iuri Kublanovski, Vladimir Aleinikov, Arkadi Pahomov și Mark Liando/ Foto: Leonid Kurilo

SMOG este o abreviere și în rusă se descifrează prin “Cea mai Tânără Societate a Geniilor”. Altă variantă de citire este ”Curaj, Gând, Imagine, Profunzime”… După părerea unuia dintre fondatorii societății, poetul Vladimir Aleinikov, acest cuvânt are o energie cu totul deosebită, întrucât ”smog”, în rusă, înseamnă, de asemenea, ”am putut” și, de aceea, a jucat un rol de magnet puternic pentru tinerii creatori literari.

Așadar, în februarie 1965, Vladimir Aleinikov, pe atunci student la Facultatea de Istorie și prietenul lui, Leonid Gubanov, care încă nu intrase la studii superioare, amândoi, cei mai talentați dintre noi, au înființat SMOG-ul. A fost o mișcare artistică și nu politică. Însă, ideile pe care noi le promovam puteau fi interpretate de către autoritățile comuniste ca fiind niște erezii. Noi credeam că în domeniul creației poetice și artistice, în general, cenzura n-are ce să caute. Noi am fost pentru refacerea continuității tradiției poetice rusești, întrerupte de politica proletcultistă a bolșevicilor. Noi copiam prin ”samizdat” și citeam poeziile ”interzise” ale lui Ahmatova, Gumiliov, Pasternak, Mandelștam și mulți alții. În genere, promovam poezia liberă de orice dogme ideologice. De altfel, în anii perestroikăi și până în zilele noastre, toate acestea urmau să devină niște norme de viață literară general acceptate, dar atunci…

Prima seară poetică a SMOG-ului, cu adevărat istorică, a avut loc la 19 februarie 1965, în spațioasa sală a Bibliotecii ”Furmanov” de pe strada Begovaia. Pe pereți au fost expuse niște tablouri suprarealiste și avangardiste, absolut neobișnuite pentru spectatorii sovietici din vremea aceea, aparținând unor pictori tineri, precum Vladimir Nedbailo sau Leonid Kurilo. La spectacolul poetic s-a adunat toată Moscova iubitoare de poezie și artă. Noi, cei care recitam poeziile, eram îmbrăcați neapărat în pulovere și urcam pe un podium improvizat, care te apropia mult de tavan și lustră, pentru că foloseam niște trucuri de epataj din arsenalul futuriștilor lui Maiakovski…

Unul după altul, urcam pe scenă și recitam poezii care nu prea semănau cu poezia ”oficială”. Din păcate, aceasta a fost singura noastră reprezentație de amploare. Ulterior, ni s-a interzis organizarea unor asemenea spectacole și ne-am mutat cu recitalurile, discuțiile și întâlnirile noastre la căminele studențești, la atelierele artiștilor plastici, în apartamente și case particulare sau, uneori, lângă monumentul lui Maiakovski, ceea ce producea incidente cu miliția…

Uniunea Scriitorilor de atunci a refuzat propunerea autorităților să preia, sub o formă sau alta, SMOG-ul, sub tutela sa. Deși, s-au făcut câțiva pași în întâmpinarea acestei propuneri: au fost organizate câteva cercuri literare, conduse de poeții sovietici cu renume și vizitate de mulți dintre noi. Ulterior, ne-am convins că această comunicare cu poeții reprezentând generațiile precedente, cu experiența lor, a fost utilă pentru noi.

Însă acțiunile noastre publice, în calitate de SMOG, nu mai puteau fi permise. Iar numele noastre au fost trecute pe un fel de listă ”neagră”. Să-ți publici poeziile în presa literară centrală era imposibil. A existat o singură excepție, atunci când, prin intervenția personală a lui Evgheni Evtușenko, în prestigioasa revistă ”Iunosti” (Tinerimea) a apărat un grupaj de poezii al unuia dintre liderii noștri, Leonid Gubanov. Primele noastre grupaje de poezii și primele cărți au început să vadă lumina tiparului abia în anii perestroikăi și imediat după. Nu ne rămânea decât să ne publicăm versurile ”clandestin”, adică prin ”samizdat” (”autoeditare”: copierea la mașina de scris și difuzarea) sau în străinătate.

Cartea de poezii ”În direcția spre (dinspre) SMOG” de Vyacheslav Samoshkin, Ed.Vodolei, 2008, Moscova

Leonid Gubanov, considerat cel mai talentat poet din generația noastră, a murit în 1983, în vârstă de doar 37 de ani. Astăzi, cărțile lui sunt scoase de cele mai bune case editoriale ruse. Al doilea lider al SMOG-ului, Vladimir Aleinikov, care locuiește preponderent în Crimeea, la Koktebel, a publicat aproape douăzeci de cărți de poezie și de proză memorialistică, foarte originală, printre care și un roman-poem ”SMOG”.

Ceilalți dintre noi au ”putut”, au reușit și ei: Iuri Kublanovski, care trăiește și la Moscova, și la Paris, a devenit poet cunoscut, laureat al Premiului ”Soljenițîn”. Sașa Sokolov a plecat în Occident și a devenit un prozator celebru, lăudat de Vladimir Nabokov. Alexandr Morozov, devenit și el prozator, a obținut Premiul Booker rusesc. Arkadi Pahomov, colegul meu de facultate, și-a scos în anii ’90 volumul de poezii. Nikolai Mișin s-a afirmat ca dramaturg. Nikolai Bokov s-a instalat la Paris și, acolo, și-a publicat operele…

Eu, care mi-am publicat primele versuri la vârsta de 17 ani, în ziarul raional Noghinsk (Regiunea Moscova), mi-am legat soarta de jurnalistică și de România, publicând trei cărți de poezii, dintre care una a apărat, în limbile rusă și română, la Editura ”Ideea Europeană” din București (în traducerile regretatului poet Ion Covaci). Scrierile mele poetice au apăraut în revistele ”Iunosti”, ”Moscova”, ”Deti RA”, ”Zi și noapte”, Kreșciatik”, ”Paralela 45”, în săptămânalele ”Literaturnaia Rossia”, ”România Literară”, în numeroase almanahuri… Am participat la Festivalurile Internaționale de la Koktebel (Crimeea), Pitești, Craiova și altele. Istoricul literar și organizatorul evenimentelor poetice din Rusia, Nikolai Mileșkin, a scris despre mine: ”Este un poet important, dar nu este încă apreciat pe măsură în Rusia – poate, datorită faptului că trăiește în România…” Iar poetul Dan Fruntelată s-a exprimat, în recenzia sa la cartea mea ”Poștașul nocturn”, în felul următor: ” „Poet până-n prăsele, cum îmi place mie să zic, Samoșkin își iubește țara cu disperare, cu tristețe adâncă, rusească aș zice, ca toți scriitorii adevărați din acea parte de lume… Cu umor trist, cu suflet și mai trist, își colindă țara și veacul în versuri de tot frumoase Veaceslav Samoșkin”.

Ediția bilingva: Veaceslav Samoșkin. Poștașul nocturn, ed. Ideea Europeană, București, 2014

În ceea ce privește SMOG-ul, intrat în legendă, iată cum scrie, astăzi, despre el, poetul Vladimir Aleinikov, care a fost și a rămas prietenul meu: ”Aceasta a fost, într-adevăr, o frăție și nu un curent literar – prea diferiți, unul de altul, au fost poeții! SMOG-ul aduna în jurul său oamenii care erau interesanți, originali și independenți… Un fel de nerv al timpului, sunetul și lumina timpului, spiritul vremii de atunci – iată, ce a fost SMOG-ul!

Fenomenul s-a dovedit a fi atât de puternic încât, cu scurgerea anilor, toate acestea trăiesc până azi și în mine, și în ceilalți… Însă, sensul principal al SMOG-ului a fost credința în marea taină a poeziei”. (Va urma)

Iunie 2017. Italia, Lazio. Festivalul Internațional de Poezie ”Mihai Eminescu -Jiacomo Leopardi”. Împreună cu poeții și prietenii – Mihail Sinelnikov (Rusia) și Mammed Ismail (Azerbaidjan/Turcia)/ Foto: V.Samoshkin