Diplomatul a constatat că autorii articolului au considerat drept ”circumstanțe fericite” reacția rapidă a pilotului care a decis să aducă imediat avionul la sol, precum și faptul că, tot ”întâmplător”, la aterizare, la trapa avionului aștepta un echipaj de la Salvare.
”Dar iată cum, acum, acest comportament ireproșabil atât al pilotului, cât și al medicilor, dar și al celor de la Salvare este prezentat ca o înlănțuire fericită de circumstanțe întâmplătoare. Cu alte cuvinte, ni se refuză până și faptul că suntem oameni, înțelegeți?”, s-a revoltat Lavrov în direct la postul de televiziune RTVI.
El a adăugat că o asemenea retorică anti rusă ”este adânc înfiptă în mințile” celor care au scris articolul.
Aleksei Navalnîi s-a simțit rău la 20 august, când se afla la bordul avionului care zbura de la Tomsk spre Moscova. După o aterizare de urgență, bloggerul a fost internat la Spitalul de urgență nr. 1 din Omsk, unde a fost dus imediat la terapie intensivă. A fost diagnosticat cu tulburare metabolică, afecțiune care a provocat o scădere drastică a zahărului din sânge. Analizele și testele efectuate la Omsk nu au evidențiat urme de substanțe otrăvitoare în organism.
La 22 august, Navalnîi a fost transportat, la insistența familiei, la clinica Charite din Berlin, iar, câteva zile mai târziu, la începutul lunii septembrie, Guvernul german a anunțat, citând concluzia medicilor de la laboratorul armatei germane, că Navalnîi a fost otrăvit cu o substanță din familia agenților toxici ”Noviciok”. Punct de vedere ”confirmat”, ulterior, de analizele efectuate în laboratoare din Suedia și din Franța. Organizația pentru Interzicerea Armelor Chimice a demarat, la rândul ei, o investigație. În tot acest timp, Rusia a cerut – dar nu a primit – documente care să le permită organelor de ordine să înceapă o investigație, așa cum reclamă Occidentul
Se pare că în avion s-ar fi aflat și medaliata cu bronz la proba de…
Serghei KARAGANOV,doctor în istorie, profesor emerit, director științific al Facultății de Economie Mondială și Politică…
Delegația parlamentară georgiană și-a suspendat activitatea în cadrul APCE după adoptarea unei rezoluții ce îndeamnă…
Profesorii din liceele și universitățile militare trebuie să meargă pe linia contactului de luptă, este…
Cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, a mulțumit Statelor Unite pentru că au eliberat Germania de nazism…
Închiderea expoziției Rusiei de la muzeul fostului lagăr de concentrare de la Auschwitz-Birkenau este continuarea…
This website uses cookies.