Fiodor Lukianov: Duritate din nesiguranță
13/09Sancțiuni din cauza situației lui Navalnîi. ”Principiul reciprocității nu a fost de nimeni anulat”
14/09”O singură zi de vot” are loc în Rusia
Astăzi, 13 septembrie, în Rusia se desfășoară ”o singură zi de vot”, fiind deschise peste 56.000 de secții de votare în toată țara.
Anul acesta, au loc peste 9.000 de campanii electorale de toate nivelurile, în 83 de entități constitutive ale Federației (cu excepția Kabardino-Balkaria și a Sankt-Petersburgului). În urma procesului electoral, vor fi înlocuite peste 78.000 de mandate de deputați și posturi elective. Alegerile înalților funcționari – guvernatori – se desfășoară în 20 regiuni. În 18 dintre acestea, alegerile sunt directe, iar deputații organelor legislative sunt aleși în 11 entități constitutive (regiuni, republici, ținuturi și regiuni autonome). În patru subiecte ale Federației – Regiunile Kursk, Iaroslavl și Penza, precum și Republica Tatarstan, se organizează alegeri suplimentare ale deputaților pentru Duma de Stat, în circumscripții cu un singur mandat.
Potrivit CEC, au fost nominalizați 171.000 de candidați, dintre care peste 130.000 reprezentând 36 de partide politice, iar aproximativ 40.000 fiind cei auto-propuși. Au fost înregistrați aproape 160.000 de candidați, sau 93 la sută din toți candidații care au depus cereri; mai mult de 8.000, sau aproximativ 5 la sută dintre candidați, au fost refuzați.
Vot anticipat
Prin decizia CEC, din cauza situației epidemiologice complicate persistente, votarea anticipată a avut loc timp de două zile: la 11 și la 12 septembrie. Primele secții de votare pentru scrutinul anticipat au fost deschise în Kamceatka, la ora 23:00 (ora Moscovei), la data de 10 septembrie. A mai fost organizată votarea la domiciliu și prin Internet.