Dezvăluire. Rolul CIA în reținerea celor 33 de ruși în Belarus
11/09Cazul Navalnîi. Cine a regizat totul? A fost refăcut traseul bloggerului
11/09În Rusia se propune introducerea transportului în comun gratuit
Ministerul rus al Transporturilor a admis posibilitatea ca, pe viitor, transportul în comun să devină gratuit pe întreg teritoriul țării. În schimb, se propune introducerea taxei de călătorie cu autoturismul proprietatea personală pe majoritatea arterelor de circulație, inclusiv în marile orașe, informează ”Izvestia”.
Potrivit acestei scheme, începând din 2025 vor deveni cu plată drumurile de importanță regională, iar din 2035 – regula se va aplica ”tuturor categoriilor de utilizatori ai drumurilor”, inclusiv rețeaua rutieră din aglomerările urbane.
Conform planurilor Ministerului Transporturilor, introducerea mecanismului ”utilizatorul plătește” are menirea de a stimula exploatarea transportului în comun, în defavoarea folosirii autoturismelor personale în marile orașe. Se speră că acest mecanism va antrena o creștere a finanțărilor destinate infrastructurii de transport și va contribui la reglementarea folosirii acestuia.
Instituția își propune, de asemenea, să stimuleze populația să folosească, pe teritoriul localităților, bicicletele, scuterele și alte asemenea mijloace de transport nemotorizate. În zonele dens populate se intenționează dezvoltarea transportului nerutier (metroul subteran și metroul ușor).