Germania a evaluat consecințele renunțării la Nord Stream-2

Unele companii europene pot pierde miliarde de euro dacă se opresc lucrările de construcție din cadrul proiectului Nord Stream-2, a declarat Olivier Hermes, șeful Comitetului de est al econmiei germane, scrie cotidianul RBK.

Potrivit spuselor sale, în cazul stopării proiectului și pierderii mijloacelor investite, mediul de afaceri ar putea pierde miliarde de euro. În plus, a continuat Hermes, se pot pierde locuri de muncă în Germania dacă lucrurile evoluează în această direcție.

” Oprirea lucrărilor de construcție la gazoduct ar însemna o creștere substanțială a prețurilor la gaze naturale în UE, deoarece reducerea livrărilor ar antrena o creștere a prețurilor”, a venit în completare directorul asociației Zukunft Erdgas, Timm Keller.

La 1 septembrie, cancelarul Angela Merkel a declarat că Germania intenționează să finalizeze Nord Stream-2, în pofida sancțiunilor americane și a amenințărilor autorităților Statelor Unite privind introducerea de noi măsuri restrictive. A doua zi, Guvernul german a anunțat că politicianul Aleksei Navalnîi, internat în clinica ”Charite” din Berlin, unde a fost transportat cu avionul, la 22 august, de la Omsk, a fost otrăvit cu o substanță care face parte din aceeași grupă cu agentul toxic ”Noviciok”.

Ulterior, adjunctul purtătorului de cuvânt al Guvernului german, Ulrike Demmer, a apreciat că Nord Stream-2 nu trebuie atras în conflictul generat de otrăvirea opozantului rus.

owner

Recent Posts

Campionii mondiali Șișkova și Naumov s-ar fi aflat la bordul avionului prăbușit la Washington

Se pare că în avion s-ar fi aflat și medaliata cu bronz la proba de…

10 ore ago

Ruperea coloanei vertebrale a Europei: ce fel de politică ar trebui să adopte Rusia față de Occident

Serghei KARAGANOV,doctor în istorie, profesor emerit, director științific al Facultății de Economie Mondială și Politică…

16 ore ago

Georgia și-a încetat activitatea în APCE. Care este motivul

Delegația parlamentară georgiană și-a suspendat activitatea în cadrul APCE după adoptarea unei rezoluții ce îndeamnă…

17 ore ago

Zelenski a propus să fie trimiși pe front profesorii universitari

Profesorii din liceele și universitățile militare trebuie să meargă pe linia contactului de luptă, este…

20 de ore ago

Scholz: SUA au eliberat Germania de nazism

Cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, a mulțumit Statelor Unite pentru că au eliberat Germania de nazism…

20 de ore ago

Zaharova: Închiderea expoziției Rusiei de la Auschwitz, parte a rescrierii istoriei

Închiderea expoziției Rusiei de la muzeul fostului lagăr de concentrare de la Auschwitz-Birkenau este continuarea…

2 zile ago

This website uses cookies.