Kosaciov: Muntenegru ar putea renunța la orientarea anti-rusă
01/09Gazprom: Pe piața europeană, prețurile la gaze se redresează
01/09Dezarmare: Pompeo speră că Rusia și SUA vor ajunge la un acord
Secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo, speră că Rusia și Statele Unite vor reuși să ajungă la un acord în privința controlului armamentelor până la sfârșitul acestui an, a declarat șeful diplomației americane, pentru postul de radio WMAL-FM. Stenograma a fost publicată luni, de Serviciul de presă al Departamentului de Stat, scrie agenția TASS.
”În realitate, multe se întâmplă în relațiile cu Rusia: unele bune, altele nu prea. Lucrăm strâns cu rușii în încercarea de a găsi o metodă de a reduce riscul ca, la un moment dat, să fie folosită arma nucleară. Purtăm cu ei o discuție detaliată legată de acordul privind controlul armamentelor. În ultimele două săptămâni am înregistrat un progres real. Sper că vom putea finaliza totul, până la sfârșitul anului. Va fi ceva bun, pentru întreaga lume – reducerea riscului de folosire a armei nucleare”, a spus Pompeo. Potrivit afirmațiilor sale, Washingtonul colaborează cu Moscova și pe chestiuni legate de lupta împotriva terorismului.
În același timp, SUA au și o serie de pretenții față de Rusia, a subliniat secretarul de stat. Potrivit afirmațiilor sale, Moscova este implicată într-o ”activitate ostilă, pretutindeni în lume”. ”… Le-am spus foarte clar că așteptăm din partea lor să nu se amestece în alegerile noastre”, a adăugat Pompeo.
TASS amintește că, la 18 august, s-a încheiat o nouă rundă de consultări interdepartamentale între Rusia și SUA pe probleme privind stabilitatea strategică și controlul armamentelor. A fost pentru a doua oară când, în 2020, cele două delegații s-au întâlnit la Viena. La finalul discuțiilor, reprezentantul special al președintelui Donald Trump pentru controlul armamentelor, Marshall Billingslea, a anunțat că este gata să-i recomande liderului american să analizeze eventualitatea prelungirii Tratatului START-3, de reducere a armelor strategice ofensive, dacă se ajunge la o înțelegere cu Moscova pe o serie de chestiuni. Ulterior, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a declarat că, pentru Moscova, condițiile avansate de SUA pentru prelungirea tratatului sunt nerealiste.