Hot News
Medicii au permis ca Navalnîi să fie transferat în Germania
22/08
”Avem cam aceeași mentalitate”. Povestea unui rus despre viața din România (II)
22/08

Kremlinul, gata să contribuie la reglementarea situației din Belarus

Foto. yandex.fr

Moscova este gata să contribuie la reglementarea situației din Belarus, dacă va exista și o dorință în acest sens din partea conducerii republicii, a declarat secretarul de presă al președintelui rus, Dmitri Peskov (în imagine). De altfel, șeful statului rus, Vladimir Putin, a discutat subiectul Belarus cu membrii permanenți ai Consiliului de Securitate al Rusiei.

Întrebat de jurnaliști dacă Rusia este pregătită să devină intermediar în dialogul dintre autoritățile din Belarus și opoziție, Peskov a declarat: ”Dacă și conducerea Republicii Belarus va dori, firește că partea rusă este gata să facă tot posibilul pentru a ajuta la reglementarea situației din Belarus”.

”Dar noi nu vrem să ne amestecăm, în nici un fel și nici să evaluăm motivele care au condus la deschiderea unor anchete penale în Belarus. Este o chestiune care ține de suveranitatea țării”, a subliniat Peskov.

Între timp, la consfătuirea cu membrii permanenți ai Consiliului de Securitate al Rusiei, președintele Putin a relatat în detaliu conținutul convorbirilor telefonice internaționale pe care le-a avut în cursul acestei săptămâni. S-a subliniat inadmisibilitatea oricărei ingerințe din afară în treburile Republicii Belarus, dar și faptul că dialogul conducerii țării cu cetățenii ei reprezintă soluția fără alternativă la reglementarea tuturor problemelor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2995131