Categories: Rusia si lumea

Studenții străini vor la cursuri în Rusia

Foarte curând, s-ar putea înmulți casele de amanet robotizate, ce permit cetățenilor să dea obiecte de aur în schimbul unui împrumut și să efectueze plăți pentru stingerea lui, fără implicarea unui angajat. Banca Centrală a Rusiei a recunoscut drept oportună implementarea lor și consideră că, până la sfârșitul anului, ar putea fi efectuate modificările necesare în legislație. Acest lucru ar spori accesibilitatea acestor case de amanet, prin amplasarea lor în puncte aglomerate, precum nodurile de transport și absența factorului uman, scrie cotidianul ”Kommersant”.

Pentru realizarea serviciului, se dorește modificarea legislației inclusiv prin adăugarea posibilității de identificare simplificată a clienților prin Sistemul unic de identificare și autentificare (ESIA) și prin Sistemul biometric unic (EBS) și prin eliberarea unui bilet de garanție în formă electronică, unde să fie incluse, printre altele, condițiile individuale ale contractului de credit.

Fără amendarea legislației, asemenea case de amanet ar putea funcționa doar ca standuri de diagnosticare, biletul de credit urmând să fie eliberat tot de către un angajat, după identificare.

Robotul recunoaște acuratețea și greutatea obiectului din aur și, pornind de la evaluare, transferă suma pe cardul bancar al debitorului. Tehnologia permite ca oriunde există un trafic suficient de potențiali clienți să fie deschisă o casă de amanet mobilă.

Potrivit estimărilor producătorului ”T-Mobil”, într-un an, un singur terminal este capabil să cumpere circa 4 kilograme de aur vechi, să vândă 3 kilograme de produse noi (lingouri sau monede) și să alcătuiască un portofoliu de împrumuturi prin amanet de 400.000 de ruble. ”Aparatul prezintă o precizie de evaluare mai mare decât a omului”, afirmă compania. În același timp, terminalul nu poate face o evaluare a obiectelor cu inserții de pietre prețioase sau din metale semiprețioase.

Compania Mosgorlombard și-a propus să instaleze în regiunea Moscovei aproximativ 10 case de amanet robotizate, până la sfârșitul acestui an. ”Sperăm ca, după adoptarea tuturor legilor și a modificărilor necesare, un astfel de aparat să poată oferi clientului toate serviciile de bază necesare”, crede directorul de marketing al companiei, Dmitri Meliksetian.

Investitorii sunt de părere că terminalele automatizate pot contribui în mod semnificativ la popularizarea și accesibilitatea creditelor de amanet pentru consumatori. ”Piața de amanet suferă schimbări importante: crește ponderea plăților fără numerar, se introduc tehnologii online, iar Banca Centrală a dat undă verde pentru implementarea tehnologilor de automatizare și robotizare”, spune șeful Asociației naționale a caselor de amanet, Aleksei Lazutin. ”Noi credem că, în decurs de cinci ani, până la 30% din credite vor fi realizate prin intermediul unor asemenea aparate, ce pot fi amplasate în locuri unde o casă de amanet tradițională n-ar putea exista”.

”În pofida conservatorismului pieței de amanet și a clienților, amanetul automatizat reprezintă viitorul care trebuie susținut”, confirmă președintele Asociației de dezvoltare a caselor de amanet, Serghei Sokovnikov. În opinia sa, la o funcționare de succes a caselor de amanet automatizate, jucătorii din piață vor economisi până la 30% din costuri.

owner

Recent Posts

Putin: Rusia este o țară suverană care stă cu încredere pe picioarele ei

Rusia este o țară independentă, puternică, care nu depinde de aproape nimeni și care își…

13 minute ago

Președintele Putin, în direct

La ora actuală, președintele Rusiei, Vladimir Putin, face bilantul anului intr-un format combinat intre traditionala…

2 ore ago

Căile Ferate Ruse: Primul tren ”Sapsan” realizat cu componente autohtone

”Sapsan”, primul tren de mare viteză din Rusia a împlinit 15 ani. Cu această ocazie,…

3 ore ago

Comisia Economică Eurasiatică a lansat un serviciu de internet pentru cooperare interregională în UEEA

Portalul va fi util antreprenorilor, investitorilor și organelor executive ale autorităților de stat, informează vecherka-spb.ru.…

18 ore ago

Pictura lui Repin „Ivan cel Groaznic și fiul său Ivan” a revenit la Galeriile ”Tretiakov”

Pictura lui Ilia Repin „Ivan cel Groaznic și fiul său Ivan, 16 noiembrie 1581” a…

20 de ore ago

Rusia anunță dezvoltarea unor rachete comparabile cu ”Avangard” și ”Oreșnik”

Comandantul Forțelor de Rachete Strategice ale Rusiei, Karakaev, a anunțat că Rusia finalizează dezvoltarea unei…

o zi ago

This website uses cookies.