Hot News
Aleksei Navalnîi a ajuns la secția de reanimare, după o aterizare de urgență
20/08
Kremlinul este gata să-l ajute pe Navalnîi cu asistență medicală în străinătate
20/08

Serviciile ucrainene au încercat să răpească, pe teritoriul Rusiei, un lider din Donbass

Foto: irontimes.ru

FSB, Serviciul de Securitate al Rusiei, a dejucat o tentativă de răpire, organizată de SBU (Serviciul de Securitate al Ucrainei), a unuia dintre liderii milițiilor din Donbass, relatează RIA Novosti.

Potrivit informațiilor furnizate de structurile de forță, agenții SBU planificaseră să-l scoată cu forța pe bărbat din Rusia. Identitatea lui nu a fost încă dezvăluită.

Organizatori și coordonatori ai acțiunii sunt ucrainenii Andrei Baidal și Igor Mișcenko. Potrivit FSB, Baidal este cunoscut organelor de securitate din Donețk ca fiind colaborator independent al SBU și al Direcției principale de informații a Ministerului Apărării al Ucrainei, dar și informator al Direcției a-5 a Departamentului de contraspionaj (DKR) al SBU, sub pseudonimul Șved.

În Republica Populară Donețk, Baidal figurează în mai multe dosare penale ca organizator de atacuri teroriste – săvârșite deja sau dejucate, inclusiv asasinarea fostului șef al autoproclamatei republici, Aleksandr Zaharcenko.

Se afirmă, de asemenea, că Baidal și Mișcenko au acționat din ordinul și sub conducerea comună a șefului Departamentului de contraspional al SBU, Rusnak și a șefului Direcției a 5-a a DKR al SBU, Poklad.

Printre altele, în operațiune este implicat și Biroul 4 al acestei Direcții, care lucrează direct cu crima organizată de pe teritoriul Rusiei; serviciile speciale ucrainene au decis să acționeze cu ajutorul unor bandiți ruși. Ei ”au ținut sub observație adrese concrete din regiune” și mergeau în Donețk pentru misiuni.

Pentru a-și crea alibi, cei din SBU au publicat din timp în mass-media informații cu ”reținerea lui Baidal pentru deținere ilegală de arme”. Însă, în realitate, el ”asigura în mod direct conducerea personală” a operațiunii.

Pentru răpire, Baidal și Mișcenko au constituit două grupe, formate din membri ai crimei organizate rusești, cărora li s-au promis 200.000 de dolari, cu plata în avans a 50.000 de dolari.

În acest context, Comitetul de Investigații a adăugat că, la 30 iunie, în Regiunea Moscova, suspecții au atras victima în autoturismul lor ”sub pretextul achiziționării unor active imobiliare”, i-au administrat șocuri electrice, dar acesta a ”opus o rezistență activă, reușind să iasă din mașină”.

Șapte dintre participanții la acest caz – toți ruși – se află, deja, în detenție și li s-a comunicat acuzația. Potrivit FSB, ei pregăteau și alte răpiri și asasinate pe teritoriul Rusiei. Dacă au fost duse la bun sfârșit și cine au fost victimele răufăcătorilor, nu se precizează.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2931376